Brânză și pace

Era o seară friguroasă de martie. Ar fi trebuit să tremur de emoție că vine primăvara dar vremea nu ținea cu mine. Ca să fie peisajul complet, mă întorceam acasă după o zi de muncă, îmi era foame și mă aștepta un frigider gol. Ce altceva puteam face pentru a remedia situația decât să cobor cu o stație mai devreme și să trec pe magazinul de carne?

Magazinul nu m-a întâmpinat cu brațele deschise ci cu o coadă care începea încă de la intrare. Plănuiam să iau brânză și kaizer dar ceva nu ieșea la calcul. Bucățile de telemea rămase: una. Numărul de clienți din fața mea: vreo șapte. Nu îmi plăcea deloc rezultatul numărătorii, dar deloc.

Cu inima cât un purice măsuram cum scade coada și ascultam încordat comenzile: cârnați, ceafă de porc, salam, mușchi, piept cu usturoi. Era bine, numărul de clienți scădea iar brânza rămânea constantă.

Rămăsese, în sfârșit, o singură persoana. Cere carne tocată de 5 lei. E bine. După care cere "bucata aceea de brânză..."

Trădare! Simțeam că se prăbușește cerul peste mine, că universul îmi joacă feste. Mai aveam puțin și începeam să urlu: "da' nu lua toată brânza, cucoană!!". Nu se putea așa ceva, nu se putea...

Dar stai! Bucata... era prea mică. Răsuflu ușurat, era brânză Feta. Telemeaua mea era în siguranță și mai că îmi dau lacrimile de ușurare.

Vine și rândul meu, într-un final glorios și mult anticipat.

Bună seara, doamnă, zic. Da-ți și mie jumătate din bucata de telemea, vă rog!

Dar nu din generozitate. Păi ce, doar eu să sufăr după ultima bucată de brânză?


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii