Bodaproste

Ionel era un băiat de oraș. Cosmopolit, erudit, ateu convins de la o vârstă fragedă și cu un complex de superioritate rar întâlnit. Îi plăcea să citească și nu îi plăcea meargă la țară. Din nefericire pentru el, nu prea avea ales și verile era deportat la bunici, să poată avea și părinții lui puțină liniște.

Într-una din veri, Ionel se trezi pentru prima dată în fața unui mister greu de deslușit. În timp ce stătea la poarta casei, un bătrânel se întorcea de la biserică cu un coș împletit sub braț. Întâlnindu-se cu un copil pe drum, îi înmână acestuia un pachețel cu mâncare, apoi își continuă călătoria. Până aici, nimic special. Misterul consta în răspunsul copilului.

Ionel nu putu auzi întocmai vorbele rostite. Nu păreau să aibă sens. Deslușie un "bo", un "da" și cu siguranță un "prost". A început să stea puțin pe gânduri, rotițele i s-au pus în mișcare și într-un final i-a picat fisa: "Bă, da' prost e!".

Asta spusese băiatul. A primit ceva pe gratis de la acel bătrân, fără să i se ceară bani, fără să fie prieteni sau cunoscuți iar băiatul nu s-a putut să nu remarce cât de fraier a fost.

Pe de o parte avea sens. Era acum destul de sigur că asta auzise. Dar pe altă parte, să îl insulte un copil pe bătrân pe față, fără nici o repercursiune? Aici se întrerupea logica. Așa că a făcut ceea ce ar fi făcut orice alt băiat inteligent: a stat la pândă să vadă dacă se repetă fenomenul.

În doar câteva zile a confirmat experimentul: un șir de oameni veneau pe drum cu coșuri sub braț, opreau pe stradă trecătorii, iar aceștia răspundeau cu "Bă, da' prost e!"

Bun, confirmase vorbele, dar tot nu vedea logica. Mai ales că treceau și femei iar acestora li se răspundea tot cu "Bă, da' prost e!" și nu cu "Bă, da' proastă e!". Apoi i s-a aprins beculețul când a încercat să vadă ce era în acele coșuri și a zărit o cruce: oamenii aceștia se întorceau de la biserică. Era deci un ritual religios!

Nu știa era prea multe despre religie dar știa de creștini că sunt mai ciudați. Era probabil ceva ritual de penitență sau smerenie. Ei ofereau bunuri gratis, din spiritul darnic de creștin, iar trecătorii în insultau. Tot în spirit crești, oamenii întorceau și celălalt obraz și tolerau, asemeni lui Iov. Iar faptul că nu auzise nici o "Bă, da' proastă e!"? Și mai simplu: pur și simplu țăranii ăștia nu știau să vorbească corect.

Ei încă urmau obiceiuri stupide, ofereau mâncare moca și se insultau ritualic. De unde să știe niște ei de regulile gramaticale? Mândru că a deslușit misterul, Ionel s-a întors la cărțile lui. Avea treburi mai serioase de făcut decât să își piardă timpul cu superstiții.

Apoi, într-o zi de sărbătoare, trimis fiind de bunici la magazin, să cumpere o pâine, se trezi abordat de o băbuță cu un coș sub braț.

-Ia de aici, mamaie! îi spuse ea, întinzându-i un pachețel cu mâncare.

-Dar proastă este! răspunse el civilizat, satisfăcut de faptul că nu fusese luat prin surprindere de cutumă. Răspunsese chiar politicos, fără apelative și cu genul corespunzător. Era el arogant, dar avea cei șapte ani de acasă.

-Ce zici acolo, maică? îl privi băbuța șocată.

-Păi... nu e asta formula? o întrebă Ionel la fel de șocat.

-Ce formulă, mamaie?

Ionel se apucă atunci să îi povestească de formula, cum a descoperit-o și cum a aplicat-o corect gramatical. În tot acest timp, femeia îl privea fără să știe ce să creadă.

-Mamaie... răspunse ea după câteva secunde de pauză. Se zice "bogdaproste" când primești ceva de pomană. Și înseamnă "Dumnezeu să îi ierte", e pentru morți, mamaie.

Speriat, Ionel își ceru scuze bălbâindu-se, și o luă la goană rușinat spre casă, uitând de pâine și de magazin.

Privindu-l cum dispare în zare, băbuța își făcu cruce, își scuipă în sân apoi nu se putu abține să nu exclame:

-Bă, da' prost e!