Aventurile bravului ostaș Ciucă
Tânărul Ciucă nu avea nici un talent, vis sau pasiune. Nu venea nici dintr-o familie înstărită, cu relații și nu era special în vreun fel. Așa că pentru a-și asigura un viitor a făcut ceea ce ar fi făcut orice altă persoană aflată în ipostaza sa: a intrat în armată.
Pe atunci erau alte timpuri. Armata era grea, sarcinile primite dificile și lipsite de importanță iar superiorii erau acri și insultători. Ostașului Ciucă nu îi era deloc ușor dar cum nu avea alternative, trăgea de el și respecta orice ordin primit. Problema era că îl respecta cu strictețe dar nu neapărat cu inteligență sau măcar cu bun simț.
De exemplu, caporalul său l-a trimis să curețe cartofi pentru cina unității. Toate bune și frumoase dar la ora apelului, Ciucă lipsea. S-a apucat să îl caute peste tot, să nu cumva să fi dezertat nesăbuitul dar l-a găsit în bucătărie. Curăța de zor cartofi, aproape că terminase întreaga rezervă a unității.
-Ce faci, mă, aici? l-a întrebat caporalul său.
-Curăț cartofi, cum ați ordonat, să trăiți! a venit răspunsul cu entuziasm.
Când l-a trimis să curețe cartofi, caporalul a crezut că se subînțelege că trebuie curățați doar cei necesari pentru cină, nu toți. Era logic și o sarcină pe care o îndepliniseră aproape toți soldații la un moment dat. Și toți, dar absolut toți, s-au oprit la timp (ba unii chiar mai devreme decât ar fi trebuit, leneși fiind). Numai Ciucă a continuat să îi curețe ca un aparat.
Pe de altă parte, respectase întocmai ordinele primite, dar...
-Ești prost, mă Ciucă, i-a spus caporalul.
Ostașul Ciucă s-a oprit bulversat. Era conștient că nu era tocmai deștept. Dacă era, nu s-ar fi înscris în armată ci s-ar fi făcut preot, învățător sau altă meserie mai ușoară. Ok, accepta că era poate prost, dar spera totuși să fie măcar un tip normal de prost și nu un prost măciucă.
Temător, a îndrăznit să își facă curaj și să îi ceară clarificări caporalului său:
-Să trăiți! Nu înțeleg ce ați vrut să spuneți. Sunt "prost măciucă" sau "sunt prost" urmat de apelativul "mă" și numele meu, "Ciucă"?
-E important pentru mine să știu care e situația, continuă Ciucă, văzând că nu primește nici un răspuns. Am și eu orgoliul meu...
Caporalul nu știa ce să răspundă. Nu se aștepta la întrebarea asta. După o pauză de câteva secunde bune, oftă:
-Mă, Ciucă... ești prost măciucă.
Ciucă înlemni. Creierul său începu să se supraîncălzească, aproape de intra într-un ciclu infinit. Erau multe combinații posibile.
- "Măciucă, ești prost măciucă" - adică îi confirma că e într-adevăr prost măciucă.
- "Mă, Ciucă, ești prost, mă, Ciucă" - adică îi spunea că e doar prost normal
- "Mă, Ciucă, ești prost măciucă" - adică era totuși prost măciucă.
Dar care era varianta corectă? Avea 33% șanse să fie doar prost normal. De fapt, dacă putea să calculeze șansele statistice, era oare prost? Un prost nu ar fi putut face asta, nu?
-Să trăiți, puteți clarifica, vă rog? Sunt mai multe combinații posibile și nu știu la ce v-ați referit. Ați putea să îmi scrieți pe o hârtie poate, să văd exact unde sunt spațiile? insistă Ciucă.
-Mă, Ciucă... oftă caporalul. Nu avea cuvinte și era prea stupefiat ca să mai fie nervos.
Pățania de azi fusese doar cea mai recentă dintr-un lung șir de neînțelegeri. Ce putea să facă? Să îl dea afară din armată? Respectase de fiecare dată ordinele deci nu putea fi acuzat de insubordonare. Iar prostia nu era un motiv de a scăpa de un soldat. Dacă nici în armată nu era loc de proști, atunci unde să se ducă, săracii? Așa că sărmanul caporal a luat singura decizie logică, ultimul său recurs.
L-a promovat cu prima ocazie. S-a spălat pe mâini de el și l-a trimis să fie problema altora. În fond, cât de departe poate ajunge un tăntălău care respectă toate ordinele fără să judece?
