Avatar: Fire and Ash - de văzut la cinema

Din primul film Avatar nu îmi mai amintesc mare lucru. Ceva cu o planetă extraterestră unde se găsea niscaiva element rar. Se încearcă o comunicare cu triburile native care locuiau pe acea planetă iar pentru asta un soldat care parcă era paralizat e transpus cumva într-un corp de extraterestru. Se îndrăgostește de o localnică și alege să trădeze omenirea și să lupte cu o parte din foștii săi colegi, care erau prea lacomi / capitaliști. Se luptă cu un șef militar pe care îl omoară, Michelle Rodriguez e și ea prin film, pilotează un elicopter și moare și ea.

Dar îmi amintesc și cum am mers să îl vedem în ditamai gașca în 2009, la Cinema Pro, într-o sală arhiplină unde de-abia am reușit să prindem bilete și am fost cu toții dați pe spate de efectele vizuale.

Din al doilea film Avatar (The Way of Water), văzut mult mai recent, îmi amintesc chiar mai puține. Soldatul are acum o familie cu nativa, din anumite motive se mută alături de un trib care locuia pe apă. Apar și un soi de creaturi ca un fel de balene și la final se bat iar cu invadatorii umani, care erau prea lacomi / capitaliști.

Dar îmi amintesc și cum am mers să îl vedem la IMAX de data asta, nu doar banal 3D, tot însoțiți, și cum deși m-am ales cu dureri de cap de la experiență, am fost dat pe spate de oceanul albastru din film și de peisajele superbe.

Când s-a lansat anul acesta al treilea film Avatar, Fire and Ash, am luat bilete din timp pentru primul weekend de la premieră, tot la IMAX, ca să prindem locuri cât mai bune. Poate că am descris într-un mod mai semi-umoristic dar nu am exagerat deloc cu faptul că nu îmi mai amintesc mai nimic din filmele precedente. Nici despre cel pe care tocmai l-am văzut nu am multe de spus. De fapt, dacă mă gândesc bine nu am nici o remarcă specială.

Multă lume critică seria Avatar și o consideră una fără nici un pic de relevanță culturală. E un pic prea răutăcios, universul creat de James Cameron are totuși mulți fani (chiar dacă nu la fel de vocali), dar nu se compară într-adevăr cu influența culturală pe care o are Star Trek sau Star Wars. Însă nu prea contează.

Povestea e într-adevăr un pic cam derivativă și presărată cu multe clișee, chit că e departe de a fi o clonă ieftină. E însă doar ok și reușește cu succes să nu fie plictisitoare. Nici actorii nu au prestații memorabile (de exemplu, uitasem complet că Sigourney Weaver, o actriță de altfel talentată, a avut un rol în serie). Dar nu sunt nici interpretări slabe, de duzină. Doar că nu prea contează.

Când vine vorba de seria Avatar, întrebarea care se pune nu este dacă e o poveste care să te prindă. Nu te întrebi nici dacă are interpretări magistrale ale unor mari actori. Nu te întrebi nici măcar dacă e un film bun.

Când vine vorba de seria Avatar, există o singură întrebare: merită văzut la cinema? Iar răspunsul a fost de fiecare dată un mare DA. Regizat excepțional, cu un impact vizual excepțional și cu actori și o poveste la un nivel competent.

Dacă v-ați simțit bine la primele, vă veți simți bine și la acesta. Nici măcar nu trebuie să vă reamintiți povestea (ca mine). E suficient să țineți minte dacă a fost o experiență plăcută sau nu.