Ambițioșii

Sperietoarea de ciori și-ar fi dorit mai mult de la viață. Vroia să fie cineva și să își lase cumva amprenta. Conștientă că nu va intra niciodată în cărțile de istorie, spera măcar ca restul grădinii să o țină minte pe veci.

Dar viața de sperietoare nu era deloc grea, doar plictisitoare. Un aranjament destul de bun, ar spune unii, inclusiv surata ei. Mulțumită să doarmă toată ziua și să se prefacă a speria ciorile, nu înțelegea și pace dilemele primei!

La doi pași de ele o varză suferea de aceleași frământări sufletești. Să fii legumă nu e un lucru plăcut, nu degeabă comparația cu una are sens peiorativ, iar varza știa asta mai bine ca oricine.

Ce rost are să te naști, gândea ea, dacă tot ce poți spera este să ajungi într-o salată sau, mai rău, călită în tigaie alături de afumătură?

Nu era nici din cale afară de mofturoasă. Realistă, nu dorea să ajungă pe lună, să vindece cancerul sau să fie măcar o milionară în lei. Dar i-ar fi plăcut să devină o delicatesă. Dacă tot e să fii mâncată, măcar să se întâmple pe o farfurie de lux, într-un restaurant elegant, savurată de un gurmand după ce a fost gătită de un chef franțuz cu multe stele. Nici martirii nu au avut morți mai demne!

Ambițioasă, varza o porni la drum. Își luă soarta în propriile frunze și începu să se rostogolească afară de grădina. Cumva, cumva, urma să ajungă într-un restaurant și să-și urmeze visul.

Dar, vai, soarta fu crudă... Agitația din grădină a atras atenția ciorilor. Văzând ceva mișcându-se, au tăbărât toate pe sărmana varză și au făcut-o franjuri.

-Ai văzut, surată, ce se întâmplă atunci când vrei să îți depășești condiția? îi spuse a doua sperietoare primei. În viață e bine să îți cunoști limitele și să nu țintești aiurea spre ceruri, că uite ce pățești...

-Da, dar doar dacă ești varză..., mormăi prima printre dinți.

În timpul acesta ciorile continuau să se înfrupte din varză, nederanjate de nimeni. Ambiția lor era să-și umple burta.