Am fost la moaște

Trecuse mult timp. Nimeni nu știa exact cât, dar bărbile stufoase ale unora îmi dădeau de înțeles că era mult mai mult decât aș fi crezut. În nici un caz doar ore, ceva îmi spunea că am ajuns în categoria zilelor. Puteau fi însă și ani, așteptarea ar fi meritat.

Eram cu toții la rând, în interminabila coadă la moaște. Da, era lungă, dar trebuia, mai ales că îmi adusesem și câteva mici talismane personale, pentru a fi sfințite. Unul pentru mine, restul pentru rude sau, cine știe, poate pentru vreun amator dispus să plătească pentru ele. Bine, să nu uităm nici de experiența unică. Să te afli acolo, aproape de oasele lui… hmm. Trecuse atât de mult timp încât uitasem pentru care sfânt stăteam acolo.

Dau să mă întorc către vecini, să îi întreb ale cui sunt moaștele, dar sunt toți prinși în discuție. Cei din față dezbăteau meciul de zilele trecute , cei din spate vorbeau despre politică. Of, și oamenii ăștia.. Cum să discuți despre astfel de subiecte nereligioase în timp ce stai la coadă pentru sacrele moaște ale sfântului… hmm. Cred că era Arsenie Boca, dar nu sunt sigur.

Plicti… nu, nu plictisit, cum să te plictisești în loc să fii cuprins de har dumnezeiesc? Plin de pasiune pentru munca Domnului, privesc în jur, admirând opera cerească. Tineri trec pe lângă noi pe niste plăcuțe de lemn care levitează. Privesc cu jind la jucăriile lor când mă bruiază zgomotul unei mașini care trece zburând deasupra capetelor noastre. Mașini zburătoare? De când? Parcă pe aici trecea tramvaiul?

Observ că mi-a crescut și mie barba. Vecinii mei de coadă au acum bărbi chiar mai lungi și mai venerabile, de sfinți, dar vorbesc tot despre fotbal și politică. Ce oameni...

Privind iar în jur, observ niște clădiri din sticlă și roboți, în locul vechiului mall de la Unirii. Oare McDonalds-ul o mai fi tot acolo?

Mai trece timpul, coada mai avansează. De data asta nici nu am simțit cum a trecut timpul, m-am băgat și eu în seamă cu lumea. La fotbal nu prea mă pricep, dar m-am împrietenit cu cei care vorbeau despre politică, nici ei nu îl suportă pe Băsescu!

Între timp cerul se întunecă brusc. S-o fi lăsat noaptea, cine știe? Doar că e foarte liniște iar soarele nu se mai aprinde. Se face apoi din ce în ce mai rece și simt așa, o atracție puternică. Cred că e față de cele sfinte, se vede că a mai avansat coada.

Un fel de gaură neagră se apropie din ce în ce mai mult de noi. Se face rece, dar e ok, sunt îmbrăcat gros, să nu mă tragă curentul. Doar că timpul pare să treacă ceva mai greu...

Apoi brusc se face lumină! Coada e încă acolo dar au dispărut jandarmii. Și șinele de tramvai. Și planeta?? Suntem înconjurați de apă. Cam nasol, nu prea știu să înot dar macar avansează coada.

Mai trece timpul, mai crește barba… M-am mutat mai aproape de vecinii din față, cei care vorbeau despre fotbal. Nu e punctul meu forte dar omul cât trăiește învață și ar fi păcat să nu mă educ puțin dacă tot ocazia...

Mai trece timpul, mai avanseaza coada. S-a terminat și oceanul cu ocazia asta și am ajuns pe uscat. Numai așteptarea nu se mai termină.

Mai trece timpul… m-am plictisit de discuțiile despre fotbal și politică, plus că acum se vorbește despre Oana Zăvoreanu. Aleg să îmi ignor vecinii și să admir dinozaurii, care au început să rasară timid. Când te gândești că alții au dat bani pe bilete să vadă Jurassic World 3D iar eu îi pot vedea în carne și oase. Am fost clar inspirat să vin să pup moaștele, chiar dacă e ceva coadă.

Mai trece timpul, mai avanseaza coada… și ajung! În sfârșit! Era să mă împiedic de barbă în drumul către raclă, dar am reușit să pup pe sfânta… sau sfântul..? Fir-ar să fie, iar am uitat să întreb. Cred totuși că era Arsenie Boca.

Răsuflând ușurat, mă îndrept spre casă. Nu prea mai recunosc Bucureștiul dar vad un car cu roți de piatră, tras de boi. Mă urc în el și plec.

Miroase a bălegar și se cam zgâlțâie când merge… exact ca în tramvai. În sfârșit ceva familiar!