Vise spulberate

Nu sunt un alergător talentat. În cel mai bun caz, mă încadrez la medie deci departe de mine speranța de a mă plasa vreodată pe vreun podium la oricare dintre cursele de alergare la care am participat. Dar aveam totuși un plan.

Mă țin de sport, că doar e bun și pentru siluetă, și pentru sănătate, iar când ajung la bătrânețe și alții se lasă, să prind topul la categoria de vârstă. În fond, câți seniori ați văzut alergând? Apoi am citit o știre care mi-a spulberat orice iluzie.

Hercules Wimbledon AC round-up: Peter Giles shows age no barrier as he wins World Masters title

after an epic sprint finish with 84-year old Jean-Louis Esnault.
Giles’ time of 23:58.07 – run on a hot day – saw him beat his French challenger by just more than a second

Deci nenea ăsta (în poză, în spate), care arată de 60 dar are de fapt 80 de ani a terminat o cursă de 5 kilometri, pe vreme caniculară, cu un timp de 23 de minute și 58 de secunde, la o secundă diferență de locul doi, un alt nene de 84 de ani.

La 36 de ani, recordul meu personal la cursa de 5 kilometri este de 24 de minute și 37 de secunde. Cu alte cuvinte, seniorii ăștia de 80 de ani deja șterg pe jos cu mine. Când (și dacă...) o să ajung la vârsta aia, o să fiu în continuare la fel de lipsit de șanse. Pentru că mulți dintre alergătorii talentați de azi vor continua să alerge și la senectute și vor continua să mă întreacă.

Așa că adio podium... Trecem la planul B: să prind vârsta aia și să pot alerga și atunci. Ar valora mai mult decât orice medalie.