Vineri

Vinerea joacă feste.

Vineri se îngroapă săptămâna de muncă. La finalul programului de lucru se ia o pătură masivă și se aruncă peste tot efortul și stresul din cursul săptămânii. Nu dispar, ca prin magie, dar sunt ascunse ca să te poți concentra pe ceea ce contează: cele (mult prea puține) două zile de weekend.

Cu o lipsă crasă de respect, săptămâna de lucru e îngropată. Tu te prezinți obraznic și mișel, în haine de petrecere, fără să respecți doliul. În loc de cuvinte de aspect și de apreciere, nici nu aștepți să fie aruncată ultima lopată de pământ peste sicriul săptămânii că și pleci mai departe, fără să arunci măcar o privire în spate. În locul unui creștinesc "Dumnezeu să o ierte" și a unor clipe de reculegere avem un "Woohoo, vine weekend-ul!"

Partea neplăcută din vineri, cea în care încă muncești, s-a terminat și începe partea frumoasă: cea de weekend. Dar vinerea îți joacă feste.

Undeva, ascunse sub o altă pătură groasă, îngropate sub o ignoranță conștientă, se ascund treburile de weekend. Obligațiile, stresul și munca de final de săptămână, cea negiljată din pricina săptămânii de lucru. Dar le ascunzi, le lași sub pătură, le lași îngropate acolo unde sunt și încerci să petreci rămășița din ziua din vineri așa cum se cuvine: fără griji.

Dar când ți-e lumea mai dragă toată munca pe care credeai că ai îngropat-o se întoarce și se răzbună ca într-un film horror. Doar că în acest caz zombie-ul ești tu. Prea obosit, te prăbușești epuizat în pat și adormi devreme, fără să te poți bucura de vineri. Și apoi vine sâmbăta, cu treburile de weekend. Vinerea? Nu mai e, a fost.