Un moment nemuritor

În teambuilding-ul de anul acesta am omorât timpul cu un mini-turneu de Remi/Rummy. Patru grupe de câte patru jucători, trei jocuri, iar primii doi se calificau mai departe, în grupele de semifinale, de unde primii doi continuau iar în grupa finală de patru.

Am ajuns până în finală, obținând un onorabil loc doi după câteva partide strânse. După o copilărie și adolescență plină până la refuz de jocuri de Remi, de dimineață până seară, mă așteptam să obțin un rezultat bun. Aveam considerabil mai multă experiență decât un jucător obișnuit dar am realizat un lucru.

Nu îmi mai amintesc nici un joc sau nici o victorie. Sigur, îmi amintesc că eram adesea câștigător, îmi amintesc că am închis și cu Johnny, îmi amintesc că am închis și cu atu, cu mozaic, cu duble sau două culori. Îmi amintesc că mă jucam cu Andrei, zis Moșu', cu Stelică zis Stelu, cu Alin, cu Marius zis Buli și cu Marius zis Bebe, cu Ionuț de la patru, cu Alexandru de la doi. Îmi amintesc că ne strângeam să ne jucăm afară, pe iarbă, sau punând o pătură pe holul dintre etaje. Dar nu îmi amintesc nici un joc anume. Cu o excepție.

Am jucat la un moment dat cu un vecin, Liviu zis Steaua. Într-un moment foarte norocos pentru el, a început partida cu ambele piese de Johnny (cele mai valoroase, rare și utile din joc). Era și primul și trebuia să lase cartea de început joc, singura care nu mai putea fi luată de pe tablă. Iar Liviu a făcut un gest de neconceput: a sacrificat o piesă de Johnny pentru asta.

Dacă în mod normal alegi cea mai inutilă piesă, el a făcut fix opusul iar noi am fost cu toții oripilați. De ce? De ce ai face asta? De ce te-ai autosabota? Doar că...

Liviu putea să câștige ceva mai multe puncte inutile într-un joc inutil și să uităm cu toții despre asta. Știu sigur că am avut la rândul meu ambii Johnny în mai multe jocuri dar nu îmi mai amintesc când și cum, doar că e ceva ce mi s-a întâmplat. Dar gestul lui? Gestul lui a rămas nemuritor.

A trecut aproape un sfert de secol de atunci și încă îmi amintesc acel joc. Cu acea decizie curajoasă Liviu și-a câștigat nemurirea. Sigur, e o formă mică de nemurire, pentru oameni mici, între oamenii mici care suntem. O să dispară odată cu noi și e valabilă doar în contextul jocului de Remi. Dar rețeta "nemuririi" lui? Rețeta e universală.