The Wandering Inn

The Wandering Inn este cea mai bună serie fantasy pe care am citit-o vreodată. Bun, acum că am spus asta, să începem cu începutul.

În urmă cu aproape un an mi-am făcut curaj să încep The Wandering Inn, un serial web fantasy (teoretic litRPG), scris de probabil cea mai prolifică și talentată scriitoare din prezent (nu, nu exagerez). Ajunsă la 10 volume, cu fiecare volum mai lung decât precedentul, este aproape de trei ori mai lungă decât cunoscuta serie Wheel of Time a lui Robert Jordan, care are 14 volume și vreo 4.4 milioane de cuvinte, comparativ cu cele peste 13 milioane pe care le avea Wandering Inn la sfârșitul volumului 9 (volumul 10 este încă în curs). Iar seria a fost începută la jumătatea lui 2016, nu e ceva din anii 90. Deci da, e nevoie de curaj ca să te înhami la așa o bestie!

În același timp, am auzit numai cuvinte de laudă la adresa seriei, dar și la adresa autoarei încât am zis că trebuie să o încerc. Și wow... wow! Este de departe cea mai epică operă fantastică pe care am avut plăcerea să o citesc, în aceeași ligă cu A Practical Guide to Evil și Worm (peste ele, aș îndrăzni).

Premiza e una care părea ciudată în acest context. Povestea începe când Erin Solstice, o tânără de 20 de ani din Michigan, se duce la baie dar se trezește teleportată în peștera unui dragon. După ce fuge de el și mai e și vânată de un grup de goblini, se refugiază într-un han abandonat. Face un pic de ordine, strânge pe ici-colo... iar când se trezește o voce misterioasă îi spune că tocmai a primit clasa de [Inkeeper] (hangiță), precum și câteva abilități. Surpriză! A ajuns într-o lume unde clasele din RPG există și poți avea niveluri și abilități magice. Nu e singura persoană de pe Pământ transportată în noua lume, ci doar prima (aflăm eventual și de ce, cum și de către cine, precum și aventurile prin care trec ceilalți pământeni).

Ok, știu că sună stupid. Ideea de clase și vrăji ca într-un RPG e asociată pentru mine cu fan fiction infantil și proză de doi bani. Dar The Wandering Inn face un lucru foarte deștept: tratează serios subiectul.

Bun, ai ajuns într-un univers unde ai clase, abilități și capeți niveluri pe măsură ce ai mai multă experiență. În primul rând... de ce? Nu, răspunsul nu este pentru că sunt într-un joc video, slavă domnului! Există, în schimb, o explicație competentă iar misterul din spate e elucidat pe parcursul seriei.

În al doilea rând, se ține cont de implicații. Cum ar funcționa o societate în care există [clase]? Cum ar afecta asta cultura și organizarea socială? Cum ar afecta conflictele armate? Cum ar privi conceptul o civilizație pentru care ar fi ceva la fel de natural care respiratul? O premiză infantilă devine brusc foarte interesantă atunci când e tratată în mod rațional iar Wandering Inn face asta.

Nu doar că pleacă de la ceva ce poate fi considerat un handicap dar reușește să îl transforme într-o abordare mult mai palpitantă și misterioasă decât a sistemelor tradiționale fantasy, unde magia e o altă forță a naturii.

Ok, dar chiar și așa. O poveste despre o hangiță? Ce poate fi interesant la asta?

Adevărul este că primul volum e mult mai slice-of-life / isekai. Erin ajunge într-o altă lume, încearcă să supraviețuiască, să facă rost de mâncare, de apă, să facă față monștrilor din zonă și să își renoveze hanul. Pornind de aici se ajunge la un conflict interdimensional în care sunt implicate deități, fantome și nemuritori. Însă totul se întâmplă pas cu pas iar momentele mega-epice sunt la fel de dese precum episoadele amuzante sau chiar banale din viața de zi cu zi a personajelor. E atât un avantaj cât și un dezavantaj al seriei.

O bună parte din The Wandering Inn e despre hanul cu același nume și aventurile lui Erin în încercarea de a-l face un han de succes (după standardele ei). "Inventează" feluri de mâncare de pe Pământ care nu au fost încă reproduse în noul univers unde a fost transportată, introduce sporturi precum baseball-ul sau fotbalul și are tone de momente emoționante alături de prietenii pe care îi face.

Doar că hanul ei e amplasat lângă un orășel micuț dar cu o importanță strategică. Iar în zonă sunt niște ruine unde se pot găsi comori (aș zice "temniță", ca în traducerea termenului "dungeon", dar nu e chiar același lucru) așa că cei mai frecvenți clienți ai ei se dovedesc aventurieri. Care aventurieri... ce să vezi? Au aventuri.

Ok, sunt conștient că până acum seria nu sună chiar atât de impresionant dar mi-e greu să intru în detalii fără să divulg secrete sau evenimente care au farmec când sunt descoperite pe cont propriu. Dar pot să divulg care e rețeta secretă!

În primul rând, toată povestea e bine gândită și e pe cât de plauzibilă poate fi o poveste cu oameni transportați prin magie într-un alt univers unde există [clase] și poți căpăta skill-uri și levels. Am mai menționat asta dar consider necesar să repet: chiar dacă premiza poate părea stupidă, abordarea e tocmai opusul. Lucrurile se iau în serios și nu rămâi cu impresia că citești adaptarea literară a unui RPG generic.

În al doilea rând, acțiunea are loc într-un univers foarte divers și foarte bine conturat. Majoritatea seriilor fantasy au câte o chestie, o chichiță cu care te agață. The Wandering Inn nu are așa ceva... are mai multe! Cinci continente, câteva puteri insulare precum și una subacvatică, o miriadă de rase diferite din care minim 10-15 au o prezență marcantă, foarte multe culturi diverse, foarte multă istorie, mai multe conspirații și suficiente mistere cât să nu te plictisești. E mai mult ca și cum ai citi în paralel câteva serii fantasy diferite dar care au loc pe același continent și cu personaje comune.

În al treilea rând, execuția e foarte, foarte bună. Pirateaba nu e doar o scriitoare extrem de prolifică, dar este și extrem, extrem de talentată. Nu o dată am recitit pasaje de mai multe ori pentru că mi s-au părut scrise cu măiestrie. Știe și să redea scene de acțiune, știe și să descrie, știe și să te facă să simți lucruri. Am râs cu lacrimi dar la fel de adesea le-am și vărsat... Nu există nici un aspect literar unde proza din The Wandering Inn să nu fie peste medie. Poate doar partea de romanță să fie mai mediocră, dacă te aștepți să citești romane siropoase standard. Personal consider abordarea din serie net superioară pentru că relațiile existente sunt în marea lor majoritate atipice și mult mai interesante.

În al patrulea rând, personajele sunt memorabile. E incredibil cât de multe și cât de diverse pot fi personajele din serie. Odată la câteva capitole parcă se introduce un nou personaj preferat. Dar cel mai important aspect este că deși au unele trăsături clișeice, ele în sine nu sunt deloc un clișeu. Nu îmi vine în minte nici o altă serie în care am rămas cu impresia că citesc despre oameni reali.

Personajele din The Wandering Inn nu sunt perfecte. Fac greșeli, învață, evoluează și îți întrec așteptările. Uneori își recunosc defecte și încearcă să devină mai bune, alteori cad în capcană și sunt orbite de sentimente negative. Dar nu există alb și negru, doar nuanțe mai intense de gri. Chiar și cei mai nesuferiți dintre antagoniști au și părți pozitive. Chiar și cele mai generice dintre personaje ascund în spate profunzime.

Când tragi linia și ajungi cu seria la zi, descoperi că The Wandering Inn are material, idei și personaje pentru multiple serii foarte bune. Dar tocmai amalgamul acesta de material care îl face inedit, precum și scala enormă la care au loc lucrurile, îl fac și o serie care nu e pentru toată lumea.

Primele două volume, deși deloc rele, nu au fost chiar atât de uimitoare. Am venit pentru un mamut fantasy mega-epic și dacă doar asta mi-ar fi plăcut să citesc, probabil aș fi fost dezamăgit și mi-aș fi pierdut răbdarea. Dar Erin are farmecul ei (e probabil personajul meu literar favorit, mult mai tragic și mai profund decât m-aș fi așteptat) iar aventurile ei m-au prins. Cum a renovat un han părăginit, cum a început să descopere lumea în care a fost teleportată, cum și-a făcut prieteni dar și dușmani, cum a încercat să gătească rețete noi sau să reproducă idei din lumea în care a venit...

Au fost aventuri descrise cu suflet și umor dar în același timp au fost foarte... pedestriene. Apoi, bam! realitatea te lovește în față. Nu e o serie grim dark, nu abundă în detalii grotești și violență dar în același timp nu e un basm. În lumea reală viața e dură iar lumea din The Wandering Inn, chiar dacă e fictivă, e una realistă. Suferi alături de personaje și descoperi alături de ele unul dintre cele mai interesante universuri fantasy pe care am avut plăcerea să le citesc.

Deși trebuie să așteptăm totuși finalul oficial înainte de a o declara o capodoperă (să ne amintim că seriile lui George R.R. Martin și Patrick Rothfuss încă își așteaptă ultimele volume), nu am dubii că pirateaba nu va duce lucrurile la final cu succes. Deja a scris în mai puțin de 10 ani mai mult și mai bine decât au scris alți scriitori profesioniști în toată cariera lor.