The Tick - cele două sezoane produse de Amazon

După ce am văzut (și uitat) Million Dollar Secret, am rămas cu un singur gând în minte: prestația excelentă a lui Peter Serafinowicz ca gazdă și mi-am readus aminte de discuțiile de acum câțiva ani când a primit rolul supereroului cu același nume din adaptarea TV a The Tick produsă de Amazon. Mulți au considerat alegerea ciudată, apoi au fost cuceriți de prestația lui.
Pentru cei care nu știu, seria a fost bazată pe supereroul The Tick, creat de Ben Edlund, și care a fost popularizat la noi prin serialul de animație difuzat pe Fox Kids. A fost o satiră excelentă a super înainte să fie la modă și a beneficiat de un umor spumos și personaje memorabile.
Deși auzisem că serialul de pe Prime a fost anulat după două sezoane, m-am văzut ros de curiozitate și am zis să îl încerc. A picat numai bine, pe perioada sărbătorilor Pascale, și singurul lucru pe care îl regret la alegerea făcută e că nu mă pot bucura de mai multe sezoane.
Să începem cu esențialul: seria are două sezoane de câte 12, respectiv 10 episoade, de vreo 20 de minute bucata. Deși se construiește un univers interesant în spate și se conturează pe fundal o poveste și mai captivantă, fiecare sezon beneficiază de un început și un sfârșit clar. Da, regret că nu a avut și un al treilea sezon dar nu am fost lăsat chiar cu ochii în soare, deci seria poate fi văzută fără teama unui cliffhanger frustrant.
Peter Serafinowicz este într-adevăr foarte, foarte bun în rolul lui The Tick, supereroul indestructibil, idealist, cu suflet de copil și un umor aparte dar beneficiază de un partener pe măsură sub forma lui Arthur, interpretat de Griffin Newman, și care aș spune că e principalul protagonist al acestei interpretări.
Universul în spate rămâne așa cum l-am descoperit în seria animată: zănatic, cu personaje colorate, o satiră a genului, cu super-eroi și super-răufăctori caricaturizați, dar în același timp cu niște reguli și legi clare în spate care îl împiedică să alunece în nebunia desenelor cu Bugs Bunny. Este, din măsuri practice, mult mai realist și plauzibil, dar fără a pierde din farmecul aproape de basm pe care îl avea originalul. Am apreciat și rolul mult mai notabil pe care l-a jucat Dot, sora lui Arthur, la fel și accentul pus pe familia lui.
Primul sezon se axează pe conspirația descoperită de Arthur, care crede că orașul în care locuiește este controlat în secret de cel mai faimos super-răufăctor din istorie, considerat mort de câteva decenii iar cel de-al doilea extinde universul introdus și îi prezintă pe Arthur și The Tick ca super-eroi oficiali.
Am venit din nostalgie și curiozitate și am rămas pentru povestea construită cu grijă, în spiritul originalului, actorii buni, același tip de umor pe care l-am apreciat și la seria animată dar și un mister veritabil.
Desigur, seria va fi gustată cel mai bine de fanii poveștilor cu super-eroi, capabili să aprecieze clișeele ironizate, dar stă pe propriile picioare chiar și ignorând acest aspect.