The Blood of Dawnwalker - mi-a plăcut și nu mi-a plăcut

Auzisem de The Blood of Dawnwalker: un RPG dezvoltat de un studio polonez fondat de oameni care au lucrat la Witcher 3 și Cyberpunk 2077. Era descris ca un joc similar cu Witcher ca atmosferă, locații și mitologie, dar axat pe vampiri. Și cum jocurile cu vampiri nu sunt tocmai pe felia mea, am decis să îl ignor. Apoi l-am primit cadou de ziua mea.

Se putea deci să nu îl joc în aceste condiții? Nu se putea... Ne-am început însă "relația" cu piciorul stâng. Pe lângă dezinteresul față de vampiri, l-am primit și la scurt timp după ce am început să joc Ghost of Tsushima (care m-a prins repede în mrejele sale). Și uite-mă desprins din brațele samurailor, ca să fiu aruncat în ghearele vampirilor. Am pornit jocul fără tragere de inimă, pentru că ar fi fost de prost gust să ignor cadoul primit tocmai de la prietena mea.

Mi-a displăcut instant sistemul de combat, prea alambicat și rapid pentru gusturile mele (poți să ataci sau să blochezi în patru direcții diferite simultan, în funcție de direcția joystick-ului). A început, în schimb, să mă atragă povestea.

Care-i faza? aka "povestea"

Tu ești Coen, un tânăr de nici 20 de ani, locuitor al unui mic sătuc din "Vale Sangora", undeva prin munții Carpați. E secolul 14, un soi de ciumă bântuie prin vale, iar tu încerci să îți ascunzi sora cea mică, atinsă de boală, de forțele cneazului, care au ordin să îi ucidă pe toți cei infectați. Fix când te prind soldații și ești la un pas de dezastru (tu bătaie, surioara moartea), apar niște "vrakhiri" (vampiri) care ucid soldații, îți vindecă sora și te salvează pe tine. La o parte, boieri, noul cneaz al regiunii e acum Brencis, șeful vampirilor. Sătenii sunt cruțați, dar trebuie să își ofere periodic sângele, pentru hrana noilor conducători.

Sub jugul vampirilor, pentru unii e mai bine, pentru alții e mai rău... o situație gri, așa cum îi șade bine unui RPG cu o narațiune puternică. Pentru tine, Coen, nu prea e bine. Maică-ta, Esme, e practic nebună, refuză să mai mănânce, și dacă e considerată invalidă atunci riscă să fie ucisă de vampiri, care își doresc doar supuși sănătoși și hrănitori (mmm, sânge de sătean călit la sapă!). Taică-tu, Pieter, e ceva fost mercenar, secretos și rece, pe care rebelii încearcă să îl convingă să ridice armele împotriva vampirilor. Iar tu trebuie să îți ajuți sora mai mare, Yanna, să îi crească pe cei mici: Lunka, surioara bolnavă pe care o salvezi în prolog, și Mirto, frățiorul al cărui rol pare doar să fie enervant.

În fine, faci niște misiuni de probă, ca să vezi cum funcționează jocul, și sosește ziua în care fiecare cetățean trebuie să meargă la biserică, pentru a hrăni vampirii. Se întâmplă niște chestii, tu te enervezi, te răzvrătești și îi trimiți în ... mamei lor, Brencis pare să îți aprecieze tupeul, te transformă în vampir dar când vede cât de rebel ești, decide să te lase țintuit de un copac, să te omoare razele de soare. Dar dimineața, surpriză! cumva nu te-a transformat într-un vrakhir tradițional. Ești un "dawnwalker", o corcitură care ziua e om normal și noaptea vampir.

Brencis, evident, nu știe asta. Dar în urma scandalului din noaptea precedentă, decide să ia tot satul captiv, inclusiv familia ta. Iar tu ai la dispoziție doar 30 de zile să îi salvezi înainte ca aceștia să fie uciși. Cum? Ai mai multe opțiuni și posibili aliați, ca într-un RPG serios.

Ce a fost indubitabil fain?

Ca român, e greu să nu apreciezi jocul, mai ales dacă ți-a plăcut și Witcher. Te lovești de personaje pe care le cheamă Iancu, Iulian, Cătălin sau Anca și Crina, cu nume de familie ca Florescu, Dobrescu sau alți "escu" tipici. Vestimentația are elemente pe care le-ai mai văzut poate pe la Muzeul Satului. Pe lângă vrakhiri mai sunt și alte creaturi mitologice, cum ar fi triburile de oameni-capră de 3 metri numiți "uriashi" (asta a fost evident) sau pseudo-zânele care arătau ca un mix grotesc între albine și babe căpcăune, numite "sanzhani" (aici mi-a luat un pic mai mult să îmi pice fisa: sânziene!). Te urci pe muntele Balaur (care are și o bestie!) și te plimbi prin sate ca "Tantari" (Țânțari), "Parlita" (Pârlita) sau "Margir", pe care nu ar fi exclus să le găsești pe o hartă a României.

Nu e un joc pur românesc ca sursă de inspirație, nu mă înțelegeți greșit. E unul slavic, dar are și o bucată sănătoasă din cultura noastră, care nu are cum să nu te bucure. Am văzut și tătari reprezentați pe acolo, și evrei, și elemente din catolicism interesante, într-un mișmaș plin de farmec pentru partea noastră din Europa.

Mi-au plăcut și personajele, cu voice acting fain, și quest-uri atașate interesante, în care apuci să le descoperi. Cine e Anca, vrăjitoarea din sat, și de ce își ascunde brațele? Cine e liderul rebelilor și care e povestea lor? Cine sunt vrakhirii, de unde au venit și cum de au decis să ocupe o regiune izolată din Carpați?

Deși nu sunt chiar la nivelul Witcher 3 sau Cyberpunk 2077, se vede că sunt povești și personaje concepute de oameni care au lucrat la ambele jocuri și au încercat să facă o treabă cât mai bună cu bugetul avut la dispoziție. Și dacă ții cont de resurse, nu ai cum să nu le apreciezi efortul.

Nu în ultimul rând, e de lăudat gameplay-ul care diferă între noapte și zi. Ziua ești om, te bazezi pe o sabie sau pe abilități vrăjitorești. Noaptea ești vampir, trebuie să consumi sânge (oameni sau animale), poți lupta cu ghearele și te poți teleporta sau cățăra pe pereți, pentru a ajunge în zone inaccesibile altfel. Ai și misiuni care pot fi făcute doar ziua sau noaptea și aceste diferențe chiar fac jocul mai interesant, adăugând un element suplimentar de planificare a timpului, dar transformând și jocul în două secțiuni.

Ziua vorbești cu alți oameni, socializezi, faci cumpărături, te plimbi prin orașe. Noaptea ești vampir, o creatură a întunericului, care trebuie să se hrănească. Drumurile sunt bântuite de fantome, ușile închise și vine timpul să dezlănțui bestia din tine.

Problema cu acest joc? Este foarte diviziv

Am început jocul mai în scârbă, m-a prins pe partea de mijloc și am devorat cu plăcere toate quest-urile majore, apoi mi-am băgat piciorul pe final și am decis că nu mai am chef de misiuni, alegând să merg la lupta cea mare. Și asta a fost din cauza sistemului de timp.

După cum spuneam, ai la dispoziție un maxim de 30 de zile, iar fiecare are segmente dedicate de timp pentru zi și noapte. Nu există un timer real, care să facă trecerea după un număr fix de minute, dar anumite activități sau misiuni îți consumă aceste segmente de timp iar tu te vezi nevoit să alegi ce să faci.

Dacă ești genul de jucător căruia îi place să se strecoare în pielea personajului, să ia decizii care să urmeze un rol sau o poveste anume, atunci Blood of Dawnwalker face imersiunea mult mai puternică. Oferă și un stimulent suplimentar pentru un nou playthrough, ca să te ocupi de quest-uri pe care le-ai sărit inițial sau ca să faci alegeri diferite.

Dacă ești genul de jucător căruia îi place să exploreze toată harta și să facă fiecare misiune... o să ajungi să urăști jocul! Ca mine, după ce am făcut grosul misiunilor. Am simțit că am apucat să experimentez suficient jocul. Chiar dacă nu explorasem nici jumătate de hartă, și aș mai fi avut aproape încă 10 zile din joc, m-am săturat să tot aud că îmi e familia torturată prin temnițe în timp ce eu mă plimb bine-mersi.

Să continui să explorez... ca să ce? Să vizitez tot? Oricum nu pot. Să experimentez mai mult din poveste? Păi povestea mă tot zorește să o termin. Așa că mi-am băgat piciorul și m-am dus să scap naibii de sabia lui Damocles de deasupra capului (familia de salvat).

În apărarea jocului, bătălia finală e suficient de memorabilă încât să nu te simți înșelat. Iar epilogul chiar mi-a plăcut. Îți oferă oportunitatea să vezi întâi ce se va alege de familia ta, de sat, iar apoi îți prezintă cum deciziile luate au afectat întreaga regiune și celelalte personaje.

Dar tot am fost un pic ofticat. Nici 24 de ore și o hartă neexplorată în întregime... într-un joc unde universul te îmbie să petreci mai mult timp în timp ce gameplay-ul te izgonește acasă. E frustrant, dar în același timp nici nu pot numi asta un defect real, pentru că pot înțelege de ce alte persoane ar vedea aceste lucruri ca pe un bonus.

Aș mai fi criticat serios și sistemul de combat și dificultatea, dar patch-ul introdus pe la jumătatea lunii octombrie a făcut dificultatea din story mode cu adevărat ușoară și luptele suficient de simple pentru cineva care nu vrea să își bată capul cu ele. Altfel probabil că aș fi abandonat jocul imediat după prolog.

Dacă înainte de patch chiar și pe cel mai ușor nivel de dificultate trebuia să mă chinui și să îmi dau silința pentru orice luptă cu mai mult de un atacator, în noua versiune problema s-a rezolvat. Ca într-un story mode cinstit poți să apeși pe toate butoanele și să învârți de joystick la nimereală și treci eventual de orice inamic, fără să pierzi prea mult timp.

Îl recomand, nu-l recomand...?

Habar nu am. De-abia ce l-am "terminat" în seara de sâmbătă și încă am sentimente conflictuale. Pe de o parte mi-a plăcut la nebunie, pe de alta l-am urât. E posibil ca un potențial DLC să încline balanța în mod pozitiv, în special dacă oferă un mod de joc fără limita de timp.

E mai greu să trag o concluzie decât mi-a fost să trec de lupta cu Brencis. Nu pot să zic că e slab, creierul meu a găsit suficiente motive să îl aprecieze. Nu pot nici să îl recomand, inima mea are rețineri. Sunt convins că sunt persoane care sigur se vor îndrăgosti de The Blood of Dawnwalker, dar cum eu nu am făcut-o, cum să sugerez asta?

Chiar nu știu ce să zic și ce notă să îi dau... Dar pot să subliniez faptul că am simțit nevoia să scriu despre el. E și asta ceva.