Aberând cu grație, mă prefac a fi scriitor
Aberatii
Se apropia sfârșitul. Majoritatea lucrurilor se împărțeau în două categorii: cele care nu mai erau deloc și cele care erau ultimele. Doar nisipul era din abundență. Nisip, pământ arid și disperare. Ultimii oameni din ultimele pâlcuri de supraviețuitori își duceau ultimele zile, subzistând pe baza ultimelor resturi comestibile și a
Aberatii
Ca în pragul oricăror alegeri, candidații se găseau implicați într-o formă sau alta în tot soiul de scandaluri. Unele mai serioase, altele mai benigne, dar toate suficiente pentru ca ceilalți să poată arăta cu degetul și să urle: "nu pe ei, nu pe ei, votați-mă pe mine!". Dintre
Aberatii
Marin era directorul penitenciarului din Undești-Temirea de aproape 10 ani. Se considera un profesionist care își dedicase viața slujbei sale și un pilon pentru societate. Doar el și băieții lui stăteau între bestiile încarcerate și oamenii cumsecade de afară. Așa că atunci când a fost anunțat că urmează să se
Aberatii
Roata morii se învârtește: țac, țac, țac! Aoleu, strigă morarul. Se strică roata! Nu era prima oară când începuse să scoată zgomote îngrijorătoare. Până atunci o tot reparase căci deh, nu era ieftin să o înlocuiești și, în plus, moara tradițională cu roată îi aducea și turiști, pe lângă clienții
Aberatii
Când nu îți ajunge timpul, începi să te cauți prin toate buzunarele după timp. Scotocești adânc, le scoți în afară și le scuturi bine. Dai jos toate scamele, toate chitanțele vechi adunate de-a lungul timpului, unele proaspete, altele atât de antice încât cerneala s-a scurs prin hârtie, dar nu găsești
Aberatii
Dacă era o persoană care să știe cum să se râdă de tine din cauza numelui atunci era clar Gherghina. Cu un nume neobișnuit a fost adesea ținta glumelor la școală și cum universului îi place să se țină de șotii pe bărbatul de care se îndrăgostise îl chema Ion
Aberatii
A venit toamna, acoperă-mi capul cu ceva. Nu, nu inima, că doar nu o plouă. Nu pot să stau la umbra unui pom, sau, mai rău, în umbra ta, picăturile ude răzbat printre frunze, răzbat printre umbre. Romantismul n-a murit, dar intră în hibernare până revine vara. Toamna suntem pragmatici,
Aberatii
Conform criticilor de artă, Marcel Gigel era un geniu. Cel mai renumit pictor în viață, părea pe cale să își rezerve un loc în istorie și lase în urma sa o sumedenie de opere de artă. Picturile sale erau superbe. Nu erau nici chiar realiste, nici chiar fanteziste dar erau
Aberatii
Mihai avea o dilemă pe care nu o putea rezolva. Se știe că o poză face cât o mie de cuvinte. Se mai știe și că o mie de vorbe nu fac un ban. O ecuație aparent simplă, pe care teoretic ar fi putut să o rezolve chiar și un
Aberatii
PROCES-VERBAL Anul 2024 (Era Basmelor), luna septembrie, ziua 4, în obiectivul sat Lemnești, din comuna Harghitapuseni. Agent Viorel, Făt-Frumos de rangul 1 în cadrul forțelor române de Feți-Frumoși. Azi, data de mai sus, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv paza și protecția populației, m-am deplasat la obiectivul sus menționat
Aberatii
Luminița de la capătul tunelului e în general un mister. Uneori reprezintă salvarea. Sunt razele de soare care răzbat prin gaura de ieșire, ademenindu-te cu promisiunea unor mângâieri calde și a libertății. Pleci din tunelul întunecat, umed și rece și te întorci în aerul curat din natura, gâdilat cu tandrețe
Aberatii
Că dragostea trece prin stomac, asta știe toată lumea. Vine cu alaiul ei de fluturi, ce îi țin trenele, și navighează diafan prin esofag, până ajunge la intestine, unde începe să își facă numărul. Dar nu e singură. Emoțiile trec și ele tot pe acolo. Pornesc de te miri unde,