Seria "Spin" - de Robert Charles Wilson

Seria Spin nu e nici prima, nici ultima trilogie S.F. pe care am citit-o, dar e cu siguranță cea mai polarizatoare.

Prima carte din serie, Spin, are genul de premiză care te face automat curios. Într-o noapte oarecare de octombrie, stelele dispar de pe cer. Omenirea se trezește încastrată cu o barieră misterioasă care o încremenește în timp. Un an terestru devine echivalentul a 100 de milioane de ani în restul universului.

Nu ai cum să nu te întrebi intrigrat cine și de ce a făcut asta și ce fel de tehnologie și-a imaginat Robert Charles Wilson, autorul, că poate obține un astfel de efect? Poate doar Three Body Problem a lui Liu Cixin să aibă implicații mai fantastice.

coperta "Spin"
sursa imaginii: Goodreads

În spatele S.F.-ului se ascunde și o poveste umană. Prin prisma lui Tyler Dupree, naratorul cărții, ni se prezintă fragmente din viața oamenilor afectați de un fenomen pe care nu îl pot înțelege. Existența unor forțe extraterestre devine brusc o realitate, liderii religoși capătă material nou de interpretat iar economia e în paralel învigorată de nevoia de a analiza misterioasa barieră și afectată de pierderea sateliților și explorării spațiale.

Bonus, scurgerea accelerată a timpului în exterior transformă stingerea soarelui dintr-un eveniment ipotetic într-o realitate apocaliptică ce va stinge și orice urmă de viață în maxim câteva zeci de ani. Reacțiile societății mi-au adus aminte de Soft Apocalypse a lui Will McIntosh, nu suficient de extreme pentru cineva interesat de genul post-apocaliptic, dar suficient de bine detaliate pentru a condimenta povestea originală.

Spin e astfel o combinație excelentă de mister semi-hard S.F. și un tratat asupra naturii umane, a modului în care reacționăm în fața necunoscutului. Nu doar atât, povestea ajunge să se despartă în două fire narative și e relatată în paralel atât din prezent, cât și din viitor, îmbinând cele două ițe pentru a desluși atât misterul cât și soarta personală a lui Tyler.

Cu un sfârșit care răspunde celor mai presante întrebări și o finalitate satisfăcătoare pentru personaje, Spin poate fi citită fără probleme și de cineva care nu e dispus să investească într-o trilogie. Pentru ceilalți există Axis și Vortex.

coperta "Axis"
sursa imaginii: Goodreads

Putând fi caracterizate ca o duologie care are loc în același univers, pornind de la premiza din Spin, cele două cărți folosesc o abordare diferită și nu e garantat că fanii primului roman le vor aprecia în egală măsură.

vortex-cover
sursa imaginii: Goodreads

Cu un personaj secundar în rol minor și cu altele menționate doar în treacăt, cititorii vor fi familiarizați numai cu efectele asupra planetei. Autorul ar fi putut în egală măsură să explice succint conceptul într-un capitol introductiv, fără a fi nevoie să citești un întreg roman în prealabil.

Dispare senazația plăcută de reîntâlnire a unor prieteni vechi pe care o ai când "vezi" fețe familiare și rămâne doar o premiză pe care nu o să o divulg, dar despre care pot spune că e destul de generică și executată într-un mod complet neinteresant.

Dacă Axis e ștearsă și nememorabilă, Vortex încheie trilogia într-un mod acceptabil, oferind o altă soartă unora dintre personaje și detalii suplimentare despre motivele din spatele barierei apărute în Spin, precum și implicațiile acesteia asupra universului și a civilizației umane.

Se revine și la structura cu două fire narative, dar fără a fi o simplă copie a primei cărți, lăsându-mă suficient de mulțumit cât să pot recomanda întreaga trilogie, chit că mai cu jumătate de gură.

Cine e atras de Spin, de ideea din spate și de modul în care e scrisă se poate opri fără probleme la ea, lăsând celelalte două romane doar pentru cei curioși. Da, e păcat să termini o serie cu două cărți mediocre, dar măcar nu o strici pe prima.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii