Seria "Matt Cruse" - de Kenneth Oppel

Seria "Matt Cruse" - de Kenneth Oppel

După o carte precum The Foundations of Arithmetic mai merge și puțină relaxare iar seria "Matt Cruse" a lui Kenneth Oppel s-a dovedit a fi perfectă pentru asta!

Acțiunea se defășoară într-un univers alternativ, într-o perioadă istorică similară cărților lui Jules Verne, în care aviația este dominată de aeronave pe bază de hidrium (un gaz fictiv mai ușor decât aerul). Matt Cruse este un tânăr ucenic pe o astfel de aeronavă, prilej numai bun prin a trece prin tot soiul de aventuri cu tentă aeronautică, și de a face cunoștință cu domnișoara Kate de Vries, o tânără aristocrată chiar mai curajoasă decât eroul nostru.

Seria este compusă din trei cărți, Airborn, Skybreaker și Starclimber, nu are un fir narativ unic, ci fiecare carte are propria ei poveste, fără a se neglija însă evenimentele din trecut.

coperta "Airborn"
sursa imaginii Goodreads

Airborn, prima dintre ele, îl introduce pe Matt, ucenic pe Aurora, aceeași navă de călători cu care a navigat pe vremuri și tatăl său. În urma unui atac al piraților aeriei naufragiază pe o insulă necunoscută. Alături de Kate, o foarte curioasă pasageră, descoperă o nouă rasă de animale, află secretul insulei și îi înfrânge pe pirați.

coperta "Skybreaker"
sursa imaginii Goodreads

În Skybreaker, Matt este răsplătit pentru curajul demonstrat și e acceptat la cursurile unei prestigioase academii pentru piloți. Își întrerupe însă studiile pentru a porni în căutarea unei nave-fantomă ce plutește în derivă la mare altitudine, și unde se zvonește că un inventator excentric și-ar fi ascuns comoara. Desigur că domnișoara Kate nu poate rata nici ea o astfel de aventură.

coperta "Starclimber"
sursa imaginii Goodreads

Starclimber încheie seria, cel puțin pe moment, cu o călătorie la altitudini chiar mai mari decât cele din Skybreaker: Matt și Kate ajung în spațiu! Dacă Kate este invitată pentru talentul ei de zoolog în ascensiune, Matt trebuie să dovedească întâi că merită să facă parte din echipajul primilor astronauți, intrând într-o strânsă competiție alături de alți tineri capabili.

Cărțile sunt simpatice, aduc puțin a Jules Verne, un lucru bine-venit și clar intenționat în condițiile în care autorul denumește un restaurant faimos din a doua carte ca Jewels Verne, și se pot citi pe nerăsuflate.

Clișee inevitabile unui roman young-adult, cum ar fi familia saracă sau relația interzisă dintre un nimeni (Matt) și o aristocrată (Kate), nu sunt deranjante, permițând unui cititor fără prea mari pretenții să se distreze într-un univers colorat, pe gustul celor pasionați de aeronautică.