Saga parcului Șinei - VII

Tocmai când îmi făceam griji că aoleu, au uitat ăștia de parc și am pierdut un subiect de umplut blogul în zilele fără inspirație, au început să mai miște ceva.

Am ajuns în august, la mai bine de două luni de la ultimele lucrări, când au ras zona, eliminând construcțiile improvizate de pe margine și tot ce am văzut nou au fost câteva gropi săpate de-a lungul trotuarului în capătul drept al viitorului parc (e "spart" în trei secțiuni, delimitat de două drumuri).

Nu mi-e clar ce vor să facă acolo, poate să pună ceva stâlpi de iluminație pe margine sau să îngrădească cumva zona, ca să nu mai mai parcheze în continuare lumea, dar măcar se mai întâmplă ceva.

Precedentele "mișcări" vin de acum vreo două săptămâni, poate trei, când am văzut pe cineva care măsura distanța cu genul acela de aparat haios ținut în capăt de băț.

Așa că, ce să zic, stăm cu sufletul la gură și așteptăm cu mult interes să vedem când se va face concret un parc. Dar probabil că familia Piedone are alte belele mai mari pe cap acum.

Apropo de asta, oare cum ar fi mai avantajos să urgentăm demersurile? Să sunăm la ANPC și să ne plângem și să vină Piedone senior? Sau să o sunăm direct pe madam Piedone și să iasă cu făcălețul la ei?