Saga parcului Șinei - VI

Cum mai merge cu viitorul parc de pe Șinei? Ei bine, nu mai merge.
De la jumătatea lunii mai lucrurile stau pe loc iar ploile abundente din ultimele zile au avut grijă să înnămolească bine terenul. Partea bună e că s-a mai și înverzit cu ocazia asta. Dacă ar pune "stop" aici, ar împrejmui frumos terenul ca să nu mai parcheze mașini și să nu se mai arunce gunoaie, ar fi o treabă.
Dacă la început mai patrulau și staționau mașinile de la poliția locală, acum bate vântul a pustiu. Sau, mă rog, ar fi făcut-o dacă nu și-ar fi reluat locul de cinste mașinile parcate.

Acum deh, să nu fiu rău, cei de acolo măcar acolo nu blochează trotuarele pe care circulă pietonii. Din nefericire, nesimțiții continuă să parcheze și pe trotuarul "oficial", cel circulat, deci ca pieton te ferești oricum ai da-o.
Nici măcar prin viitorul parc nu prea poți să o tai pentru că terenul e mai denivelat ca niciodată, presărat cu resturi de moloz și alte gunoaie, iar lipsa de copaci îl face un mini-deșert acum că a început să iasă soarele.
Așa că îi dăm înainte, luna iunie de abia ce-a sosit. Poate că Piedone Jr. și echipa lui s-au ferit și ei de ploaie, de asta nu au făcut nimic până acum. Sau poate au renegociat șpăgile, cine știe?
Dar hei, cine o să aibă parc... cândva? Nu, serios, cine? Că la noi pare că nu se concretizează nimic încă.