Progres

Totul a început cu o vizită la Poșta Română, pentru a cumpăra timbre. Împărțiti la două cozi, pentru a rezolva cât mai rapid, am reușit să luam ce aveam nevoie, după care am plecat în direcția Administrației Cimitirelor.

Când intri la Administrația Cimitirelor din București simți că ai murit și că ai ajuns într-o altă țară, mai modernă. Sediul, deși aflat într-o zonă destul de izolată, arată foarte modern, cu multe locuri de parcare și încununat de un părculeț îngrijit și plin de floricele, înverzit, cu bănci curate și numeroase.

Clădirea avea mai multe intrări, cu rampe de acces pentru persoanele aflate în scaune cu rotile și paznici amabili și saritori. Totul arăta atât de modern încât părea de necrezut dar visul frumos s-a destrămat rapid.

Întâi am depus actele. Iarăși, incredibil, funcționara a trecut peste lipsa unui act în original și ne-a acceptat dosarul… după care ne-a trimis la casierie, care era în clădirea de lângă.

La casierie, o tanti în vârstă accepta plățile, în timp ce privea pe fundal la RomâniaTV. Cititor de carduri nu exista, desigur, iar după efectuarea plății am fost trimisi într-o a treia clădire, la registratură.

La registratură, pe final de aventură, am fost anunțați că urmează să primim documentele necesare în 30 de zile. Doar atât.

Ne am și numărat printre cei ce aveau deja timbre, nefiind nevoiți să căutam prin zonă ca disperații, asemeni altor persoane de la coadă. Ba chiar am si dat timbrele nefolosite unui cuplu bătrân care nu aveau cu ei. Pentru că nu ar avea sens să ai o poștă sau un xerox aproape de o clădire în care se cer timbre și copii xerox.

Chiar îmi imaginam ca un bișnițar inspirat ar putea să scoată ceva profit, bântuind prin zona intrării.

-Psst, șefu, nu vrei un timbru? Trei la zece lei, băiatu

Tot în aceeași zi am fost și să activăm cardurile de sănătate. A durat cam un minut de persoană, dar doctorul ne-a anunțat ca procedeul nu e sută la sută complet, pentru că pe carduri nu se pot scrie încă date. Va trebui să revenim într-un viitor nedeterminat, cu formularele din plicuri si cardurile, pentru a finaliza procedura. Nu e ca și cum ar fi trecut luni bune de la introducerea cardurilor de sănătate...

Ca fapt divers, m-am contrazis astăzi cu o persoană pentru care cardurile de sănătate reprezentau o mare realizare. Sunt convins ca persoana în cauză ar fi bifat un progres major și dacă adeverința care ni se va elibera în 30 de zile va sosi tot în 30 de zile, doar că pe mail.