Principala prioritate
Înainte de pandemie, pe vremea când mergeam la birou zi de zi, mai vedeam uneori pe stradă o femeie care suferea probabil de demență. Avea părul cărunt și murdar, o vârstă greu de plasat din cauza condiției și nevoilor, ce ar fi putut oscila între 40-50 sau 60-70 de ani, și vorbea singură.
Oamenii din zonă o cunoșteau și o ignorau. Oricum nu îți dădeai seama dacă vorbește și se ceartă cu tine sau cu vocile din aer. Și chiar dacă ție îți erau adresate cuvintele ei... ce să faci? Să te enervezi pe o femeie slabănoagă, cu evidente probleme psihice? Ca să nu mai spun că o vedeai încălțată doar cu o pereche de papuci, fie că era iarnă sau vară, ploaie sau zăpadă și singurul dram de fericire pe care părea să îl aibă era atunci când, din an în Paște, o mai vedea cu o sticlă de jumătate de litru de suc în mână.
Nu știu exact care era povestea ei dar am înțeles că ar fi locuit pe undeva prin cartier. Cel mai probabil familia ei, dacă avea una, nu putea sau nu dorea să aibă grijă de ea, și o lăsa să bântuie pe stradă.
Am realizat recent, în timp ce alergam pentru a mia oară pe străduțele mele, că nu am mai văzut-o de foarte multă vreme. Cred că a murit și sper că, oricine ar fi fost ea și oricare i-ar fi fost povestea, să își fi găsit liniștea.
Povestea ei nu e unică și cu siguranță nici specială. Problema mai mare e că povestea ei e de fapt una foarte comună și pentru care nu avem încă un final fericit. Pe lângă autostrăzi și pensii poate că ar trebui să începem să ne concentrăm și pe soluții pentru astfel de oameni.
Nu din altruism. Să fim serioși și să privim în jur: nu suntem o nație de oameni altruiști sau buni. Dar suntem o nație de oameni egoiști și, înainte de toate, din egoism ar trebui să ne preocupe lucrurile astea. Pentru că toți îmbătrânim și avem șanse deprimant de mari să ajungem într-o situație similară.
Momentan centre care să îngrijească persoanele în vârstă cu probleme sunt foarte rare și dacă nu sunt foarte scumpe atunci e practic imposibil să prinzi loc. Și nici nu știi ce e mai neplăcut, să sfârșești pe stradă sau torturat într-unul din azilurile groazei, cum a fost infamul scandal din Voluntari.
Dacă ai o familie, nu ar fi mai bine să existe alternative reale pentru îngrijirea ta, ca să nu îi chinui pe cei dragi? Și dacă nu ai o familie... nu ar trebui să fie prioritatea absolută să te asiguri că la bătrânețe are cine să se ocupe de tine?
