Playdate

Playdate e genul de film pe care dacă l-aș fi văzut în copilărie într-un trailer la televizor, i-aș fi așteptat difuzarea cu sufletul la gură și l-aș fi tratat drept "cel mai tare film al tuturor timpurilor". Cu ochi de adult care a mai văzut și alte filme și nu e constrâns doar de ce vede pe canelele de televiziune e la un nivel mult mai modest.

Sunt câteva lucruri prin care iese în evidență: se bucură de actori de renume și are un buget generos. Același film cu actori generici și efecte speciale ieftine ar fi fost probabil film de duzină dar în condițiile actuale e elevat cu ușurință la categoria "comedie ușoară pentru o seară de weekend".

Cu Kevin James și Alan Ritchinson în rolurile principale, "Playdate" devine automat genul de film care atrage o mână de spectatori strict prin prisma numelor de pe afiș. Kevin James are, în general, filme distractive (posibil să fiu mai indulgent pentru că îmi amintesc cu plăcere de vremurile când The King of Queens era difuzat la televizor) iar Alan Ritchinson are potențial să devină următorul Arnold: un actor fizic carismatic care poate juca atât în filme de acțiune cât și în comedii.

Premiza e una simplă: Brian (Kevin James) e un tată vitreg care încearcă să construiască o relație mai bună cu fiul său Lucas. În timpul unei ieșiri în parc îl cunoaște pe Jeff (Alan Ritchinson), un alt tată, al cărui fiu, CJ, se împrietenește rapid cu Lucas. Jeff propune un "playdate", o ieșire în care copiii să se poată juca împreună. Doar că lucrurile nu sunt ceea ce par a fi iar Brian se trezește atras într-o conspirație periculoasă și cei patru ajung vânați de asasini misterioși.

După cum spuneam, o premiză de film generic. Dar când ai actori buni (inclusiv cei din rolurile secundare sunt fețe cunoscute, precum Sarah Chalke sau Stephen Root, ca să nu mai vorbim de Alan Tudyk) parcă e un pic mai bun, ca friptura atunci când e condimentată de cineva care se pricepe.

Cei doi copii nu m-au impresionat, în schimb, și tind să cred că dacă ar fi avut parte de niște actori mai memorabili și cu mai multă chimie între ei și "tații" din film, atunci Playdate ar fi putut să fie chiar un film bun, nu doar o comedie relaxantă de weekend. Dar chiar și așa, mă consider satisfăcut.

Era duminică seara, tocmai terminasem The Winning Try și nu aveam chef să caut alt serial chiar înainte să apară episoadele finale din Physical: Asia și The Squid Game Challenge 2. Cu Playdate m-am distrat, mi-am mai odihnit creierii și din punctul meu de vedere și-a făcut treaba. Nu chiar la nivelul Heads of State sau Fight or Flight, dar a mers!