Pisic-dor

Cât am fost plecat de acasă, pentru aproape două săptămâni, mi-a fost greu să nu mă gândesc la pisicile mele. Când am intrat pe ușă am fost întâmpinat însă de cățele și lătratul lor isteric. Nimic nou sub soare. Păreau că se bucură că mă văd, dar pe de altă parte ele se bucură mereu când mă văd în preajma ușii, trăind cu impresia că poate, poate urmează să fie scoase la plimbare. Pisicile, în schimb...

În sufragerie, doar Pișcot m-a salutat. Deloc suprinzător, e doar cea mai a mea dintre pisici.

În dormitor m-a întâmpinat Păpușa, care a început de îndată să ceară de mâncare, de parcă nici nu aș fi fost plecat.

Mi-a mărturisit Alex că totuși, cât am fost eu plecat, Pușa nu a dormit deloc în pat. A venit însă lângă mine seara, când am chemat-o. S-a cuibărit lângă mine și a început să doarmă, ca și cum nici nu aș fi fost plecat.

Ceva mai târziu m-a vizitat și Pișcoata. "Mă mai iubește?", a venit ea să verifice.

Mi s-a așezat pe piept, cum face ea de obicei, și a început să toarcă. Mi-a dat fundul la scărpinat, mi-a dat capul, mi-a dat bărbia, într-o ordine doar de ea știută.

"Mă mai iubește!", a confirmat, apoi s-a ridicat și a plecat.

Rămas locul liber, am fost luat instant în brațe de Slăbătură. Aveam mult de recuperat.