Partener de alergare

De fiecare dată când sunt la țară și ies să alerg am aceleași temeri: să nu mă trezesc cu un câine de fund. Nu e un sat fără câini, din nefericire, și deși în majoritatea timpului cei mai mulți par să mă ignore, am mai întâlnit și curajoși cu chef de ceartă ce m-au determinat să mă întorc din drum.

Nu aș vrea să spun că s-a întâmplat inevitabilul azi, ca să nu tentez soarta, dar în dimineața asta am avut parte de ceva mai mulți câini decât mi-ar fi plăcut. Doar că în loc să mă muște de fund, domnul din poză a decis să se țină scai de mine, urmărindu-mă preț de vreo 3-4 kilometri.

Mare, de m-am și speriat, dar timid, s-a ținut în spatele meu, la o distanță uneori de 3 metri, alteori de doar 1 metru (ba chiar a și alergat pe alocuri în dreptul meu). Din fericire, nu a fost deloc agresiv. În pofida dimensiunii, era un simplu talan bleg.

Cât am alergat în porțiunile pustii, a fost chiar simpatic, deși nu o să neg că am avut tot timpul ceva emoții, nu cumva ca intențiile lui să se schimbe. Când am revenit în zonele cu case, în schimb... magnet de câini!

Toate potăile care în mod normal fie mă ignoră, fie maxim latră de la distanță, s-au activat instant când l-au văzut pe domnul din spatele meu și au făcut ditamai zarva, de a fost nevoie să mă întorc din drum.

Am renunțat la alergările prin sat și am terminat ultimele 5 minute din antramentul pentru Bucharest Grand Prix dând mini-ture aproape de casă, după cum se poate observa în liniile încărcălite din imaginea de mai sus.

Singur, de data asta.