Parcul Șinei - XII - din ce în ce mai incomod
Hai că mai e un pic și se face un an de când s-a anunțat Parcul Șinei fără să se facă nimic concret. În schimb, lucrurile se deteriorează din ce în ce mai rău pentru locuitorii din zonă, începând cu trotuare blocate de mașini parcate și sfârșind cu străzi realmente periculoase pentru pietoni.
Pe noi ne-au faultat de la început, când ne-au forțat să trecem printr-un singur "tunel" ca să putem ajunge pe partea cealaltă a drumului, la stația de tramvai. Pe unde, apropo, a trebuit să trec recent pe ploaie, cu umbrela. Venea deja o femeie din sensul opus și literalmente nu am fi încăput amândoi cu umbrelele așa că a fost necesar să o aștept să traverseze dumneaei tot gangul întâi. Unde am așteptat-o? În stradă, la intrarea în gang, în timp ce mașinile treceau pe lângă mine, pentru că partea aceea nu avem trotuar.
Vecinii dinspre strada Tiparniței rămăseseră totuși cu o cale de acces, marcată cu roșu în imaginea de mai jos. Dar în bunul spirit al primăriei care face lucrurile mai de rahat, relativ recent au închis-o și pe aceea. Iar acum oamenii din zonă care vor să iasă la șosea, la tramvai (unde, apropo, stația era fix la capătul străzii din continuarea săgeții roșii din hartă), acum sunt nevoiți să ocolească pe la capete. Deci nu doar că sunt niște sute de mers în plus, pe la capete iarăși nu sunt trotuare deci trec mașinile pe lângă tine.

În partea cealaltă au prins plasa prost pe gard iar acum când încerci să treci pe trotuarul de lângă "parc" (pentru că celălalt trotuar e blocat de mașini parcate), adesea îți suflă vântul plasa în față și te împinge jos de pe trotuar, în timp ce iarăși trec pe mașini pe lângă tine, pe interzis, pentru că le e lene să ocolească.

Mai nou au început să răsară și câini care te latră dincolo de garduri pentru că de ce nu ar apărea câini? Dacă e dezastru, dezastru să fie.

Așa se întâmplă când votezi cu clanul Piedone și alți infractori asociați cu PSD.