Orezul și alunele

Nu mai știu exact de unde ne-am inspirat, dacă dintr-o rețetă sau dacă am întâlnit acest truc culinar la vreun restaurant, dar cert e că acum ceva vreme am început să punem alune în orez. Arahidele standard, mai precis, în varianta nesărată, ca să nu afecteze gustul mâncării.

A fost genul de chestie interesantă, similară cu presăratul semințelor de mac sau susan peste orez sau combinația cu ou bătut care a făcut orezul mai interesant dar asupra căreia nu am stat prea mult pe gânduri.

Recent am gătit niște orez, că tot ne-am luat recent un rice cooker, pe care prietena mea l-a gătit cu niște carne preparată în stil coreean și mâncând orezul am remarcat un lucru. Era bun, dar îi lipsea ceva: alunele.

Ca unul care se uită la Top Chef sau la alte emisiuni precum Next Gen Chef sau Culinary Class Wars, eram familiarizat cu modul în care bucătarii cu experiență judecau diversele mâncăruri dar nu pot spune și că înțelegeam mereu la ce se referă. De exemplu, de ce numeau anumite preparate "monotone", de ce considerau că anumite ingrediente "elevau" o rețetă și de ce erau adesea dați pe spate de adiția unor mici ingrediente non-standard în feluri de mâncare tradiționale. Până recent.

Mâncând orezul, gustos de altfel, am realizat cât de mult îl transformau alunele. Nu îi schimbau brusc gustul dar simpla lor prezență transforma o îmbucătură într-o experiență nouă. Nu mai mestecai mereu aceleași boabe moi, cu aceeași textură uniformă. Câteodată, din senin, bang! apărea o alună crocantă ca o veritabilă surpriză.

Strict din punct de vedere al gustului diferența era insesizabilă. Dar experiența gastronomică... cu totul alta! Cine ar fi putut ghici că un lucru atât de mărunt ar fi putut avea un impact atât de mare? Și oare fără să mă uit la acele emisiuni aș mai fi putut să realizez acest lucru?

Răspunsul e că nu știu... dar sigur voi continua să pun alune în orez!