Ore și ore

A fost o zi lungă, după o altă zi lungă iar partea cea mai dureroasă e că și cea de mâine cred că va fi la fel. Singurul lucru scurt din această săptămâna va fi probabil weekend-ul.

În perioada asta din an, în care se trece de la ora de vară la ora de iarnă, a reînceput anuala discuție în care se vorbește despre abolirea acestui sistem și rămânerea într-unul cu o oră fixă. Dar în loc să ne concentrăm pe oră de vară versus oră de iarnă nu mai bine ne concentrăm pe oră de săptămână de lucru versus oră de weekend?

Uneori orele din cursul săptămânii zboară și ele. Ai atât de multe de făcut că nu apuci să simți că timpul trece ci că se termină. Orele din zi se duc deprimant de repede și nu ai șansa să rezolvi tot ce trebuie rezolvat și să te mai și odihnești după. Alteori trec atât de lent încât ai zice că fac minim, minim dublul unei ori normale. Totul parte o eternitate, o tortură care nu se mai termină și trebuie să smulgi cu cleștele fiecare secundă: tic, tac. Nu și orele de weekend.

Orele de weekend sunt mereu constante. Mereu trec repede și mereu sunt insuficiente. Nu e nimeni pe lumea asta care să fi stat vreodată uitându-se la ceas ca mai apoi să se plângă: "greu mai trece weekend-ul ăsta... Nu mai vine luni odată?". Nici nu apuci măcar să te uiți la ceas pentru că dacă o faci te trezești că sună alarma și brusc s-a făcut luni dimineață. Orele tale de weekend? Au fost, s-au dus, s-au risipit în eter și nu mai sunt.

Matematicienii, acea categorie generală unde poți băga practic orice om de știință, ar spune că o oră are o 60 de minute și un minut 60 de secunde. Te amăgesc să crezi că că sunt toate identice dar e o minciună. Sau poate e corect, în teorie, dar în fiecare weekend un spirit malefic vine și ne fură din minute. Pentru că "time is money", nu? Și undeva, un dragon modern, stă pe o hoardă modernă de aur: minutele de weekend pe care le deplângem cu toții. Și nu se mai satură, și nu se mai satură...