O poveste cu un rege
Contrar așteptărilor, nu e chiar atât de ușor să te distrezi atunci când ești rege. Sigur, ai puterea să faci aproape orice dar ești întotdeauna limitat de imaginație și de legile fizicii, dar și de bunul simț care dictează că un rege nu se poate distra la fel ca oamenii de rând, are nevoie de un hobby ceva mai nobil.
Mai mult, povestea asta avea loc și undeva în trecut, în vremuri demult apuse, când un televizor nu era o opțiune. De barzi te cam saturi la un moment dat, vânătoarea e supraestimtă iar ospețele… cam cât poate să o țină un om numai în mâncare și băutură? Fie burta cât de mare, la un moment dat tot trebuie să pui stop.
Ei bine, regele din această poveste era unul aparte. Departe de el erau distracțiile regale standard. Nu, el era un rege ceva mai sadic și cu un umor nespus de negru. Așa că într-o zi plicticoasă de joi a poruncit gărzilor să întemnițeze trei oameni. S-a înfățișat apoi în fața lor și le-a spus că au fost aduși acolo cu un motiv aparte.
Li s-a spus că unul dintre ei era cel mai înțelept om din țară, altul era cel mai prost iar cel de-al treilea era de inteligență medie. Ca să își recapete libertatea trebuiau doar să descopere cine era prostul. I-a lăsat apoi singuri și a început să îi spioneze prin tavan. Erau de fapt toți de o inteligență medie altfel cum s-ar mai fi distrat regele?
Cei trei prizonieri au început să se cântărească din priviri și să își facă tot soiul de calcule mentale. Auziseră de metehnele regelui și erau conștienți că dacă nu veneau cu un răspuns urmau să își petreacă restul zilelor în temniță. Iar asta doar dacă nu îl enervau și se trezeau direct executați.
Regele intuise bine atunci când a conceput tortura că un om de inteligență medie va avea tendința să facă tot posibilul să fie considerat mai inteligent decât este. Ce eșuase însă să ia în calcul e că teama e un factor mult mai motivant decât trufia. Când pe masă e pusă libertatea sau chiar viața, iluziile tind să se disipeze. Mai mult, modul în care fusese formulată provocarea îi forța să colaboreze. Nu erau unul împotriva celuilalt ci trebuiau doar să determine care dintre ei era mai prost.
Ok, trebuie să admiți că ești mai limitat decât credeai și sperai. Așa, și? Măcar după asta pleci în siguranță acasă. Așa că cei trei prizonieri au început să discute între ei și să ofere detalii sincere despre fiecare în parte.
Un cizmar, un vânzător de mărunțișuri și un croitor. Primul lucru pe care l-au realizat e că nici unul dintre ei nu putea fi cel mai înțelept om din țară. Puteau accepta faptul că în top nu ar fi fost neapărat un educator faimos, vreun scriitor sau filozof, ci o persoană necunoscută, dar erau siguri că nici unul dintre ei nu era mai înțelept decât restul învățaților de care știau.
Apoi, cel mai prost? Fiecare dintre ei ar fi fost dispus să accepte acest lucru. În același timp, fiecare dintre ei cunoștea persoane mult mai proaste decât cele prezente. Ca să fii cizmar sau croitor trebuia să ai îndemânare, să calculezi bine dimensiunile clientului, să alegi materialele și să le potrivești cu grijă. Ca să fii vânzător, chiar și de mărunțișuri, trebuie să stăpânești bine arta numerelor și să ai un instinct pentru negoț, altfel dai faliment cât ai zice pește. Nu trebuia să fii un geniu dar clar nu erau domenii unde ar fi rezistat o persoană cu adevărat proastă.
Le rămăsese o singură opțiune logică: erau toți de inteligență medie. Cunoscând sadismului regelui, teoria avea sens. În același timp, nu le făcea viața mai ușoară. Trebuiau să îi ofere un răspuns și nu știau care e cel bun.
În tot acest timp, regele îi privea din tavan din ce în ce mai plictisit. Lucrurile nu se desfășuraseră deloc așa cum credea. Zero intrigi, zero acuze, zero certuri.
Nici unul nu încercase să se prefacă a fi înțelept, ceea ce l-ar fi amuzat nespus. Nici unul nu încercase să îi insulte pe ceilalți să le arate cât de proști sunt, ceea ce l-ar fi amuzat tot nespus. Nu, tot ce se întâmplase au fost discuții plicticoase între trei oameni banali cărora le era nespus de frică.
Oftând, regele ieși din încăperea sa secretă. Tocmai își irosise bunătate de amiază pentru... nimic. Le făcu semn gărzilor să elibereze prizonierii după care plecă abătut spre harem. Era, în pofida sadismului, un rege onorabil și primisese un răspuns, chiar dacă nu de la prizonieri ci de la el însuși.
Cel mai prost? El era.
