O dorință pe fugă

Nu spune nimeni că să duci gunoiul nu poate fi palpitant. Da, probabil că într-o proporție zdrobitoare de cazuri va fi unul dintre cele mai neinteresante și nepalpitante lucruri din zi, genul de corvoadă pe care o duci la capăt din silă și apoi ți-o scoți din minte, dar nu e exclus să se întâmple și ceva mai special. De pildă, să vezi un șobolan mare și scârbos, să fii martor la o bătaie pe stradă sau să te întâlnești cu un duh fermecat.

Lungul drum al lui Gigel către ghenă s-a dovedit a fi palpitant în ziua respectivă. Nu, n-a văzut un șobolan. Nu, nici nu se luase cineva la bătaie. Dar a zărit în schimb o sticlă goală pe jos, s-a apucat să o frece cu mâneca, să vadă dacă nu cumva avea ambalaj cu sigla SGR (hei, 50 de bani sunt 50 de bani!) și ghici ce, s-a întâlnit cu duhul!

Puf! ca prin magie a sărit dopul sticlei și alături de aburi de bere stătută și iz de mucegai, a răsărit și un duh magic care arăta fix așa cum vă imaginați: ca un duh magic.

-Boss, felicitări! i-a spus duhul lui Gigel. Ai găsit codul fermecat de sub capac și ai dreptul la o dorință. Dar trebuie să te grăbești, ai doar 5 minute să rostești una apoi trebuie să plec. Nu pot sta mult, am lăsat lampa pe avarii.

Acuma Gigel o fi avut el față de prost, și chiar era, dar asta nu însemna că nu era șmecher. Unul complet prost ar fi cerut repede câteva milioane de lei. Unul ceva mai deștept ar fi cerut câteva milioane de dolari. Unul șmecher, în schimb, ar fi realizat că banii îi poate face și singur. Un pic de noroc la păcănele, un bilet calculat la pariuri și rezolvă, nu era problemă. E drept, lui Gigel nu îi ieșise încă schema, dar era doar o problemă de timp. Nu era la fel ca ceilalți pierzători, avea un sistem.

Nu a picat nici pe fenta cu nemurirea. În lungile nopți când stătea doar el cu întunericul și meseria de paznic, s-a gândit adesea ce se va întâmpla cu omenirea când soarele se va transforma într-o gaură pitică și va exploda? Sigur, o fi fost fain să trăiești 100 de ani, dar dacă te prinde big bang-ul ediția a doua și rămâi doar tu cu eternitatea? Nu, nu, lasă pe alții mai naivi să aleagă nemurirea, Gigel știa mai bine.

Nici după sufletul pereche nu s-a dus. Ești nebun, să se trezească cu vreuna pe cap, să îl cicălească constant și să vrea să se uite la telenovele când e meci la televizor? Nu, muierile erau supraestimate, el se putea duce oricând la curve, ce-i trebuia lui altceva?

Nu era fraier nici să își dorească superputeri. Ce să facă cu ele? În cel mai rău caz, îl prindeau americanii și se apucau să îl disece ca să vadă cum funcționează. Știa el din filme faza, nu era așa prost. Și în cel mai bun caz? Se prindeau ăștia că are superputeri și îl puneau să facă chestii cu ele gen, nu știu, să salveze un orfelinat în flăcări. Păi dă-i dreacu' de orfani, cine i-a pus să se joace cu chibriturile? Gigel avea treburi mai importante decât să salveze lumea.

Vreun artifact magic atunci? Nici asta, doar știe toată lumea că se fură. Deși, ce e drept, a luat serios în calcul o sabie magică în flăcări care să taie prin orice. Pentru că, să fim serioși, cine nu își dorește o sabie magică în flăcări care să taie prin orice nu e om cu capul pe umeri. Dar într-un final a renunțat la idee din același motiv: șanse mari să rămână fără ea și să ajungă la vreunul gen Nuțu Cămătaru, să își taie ăla unghiile cu ea în timp ce amenință fraierii pe care i-a împrumutat.

Of, oftă Gigel. Era prea deștept pentru un duh magic, ca să pice în capcana lui.

-Dă și tu o țigare și du-te dreacu' de aici, îi spuse duhului.

Cu țigara aprinsă în colțul gurii, își reluă drumul spre ghenă, ușurat că a scăpat de o grijă. Dar după nici zece pași, își conștientiză brusc eroarea și scăpă sacii de gunoi din mână.

-RAHAT! Trebuia să îi cer un pachet întreg!