Nu.

Uneori ar fi util un "nu" generalizat, pe care să îl împroștii în toate direcțiile, fără teamă de victime colaterale. O mitralieră a cuvintelor care să scuipe "nu", "nu", "nu" mai rapid decât te pot ataca situațiile care necesită un "nu".

Să stai meditând sub semnul Sfântului "Nu", precum călugării din filme, în poziție de lotus și cu o apă curgătoare ce ți se prelinge peste cap în mod artistic. Te deranjează? Nu. Ești doar tu, orice altceva se ignoră sau, mai bine zis, se neagă.

Un "nu" puternic, ca Arnold în tinerețe, cu vene care pulsează în timp ce învelesc brațe groase ca stejarii, și care se bate în scene finale cu antagonistul final: un "da". O ba da... O ba nu!

Un "nu" suprem, care să atârne peste tot, să anuleze tot, să nege tot, să ascundă tot, să respingă tot, să ignore tot, să refuze tot, să fie un anti-da. Un "nu" care nu are nevoie nici de semne de exclamare, nici chiar de puncte, nici de ghilimele, fie ele simple sau duble, nici de bolduire, nici de scris cursiv... poate doar de un "N" mare în față, cât să respecte, din obraz, regulile gramatice. Pentru că nu, non, anti... nici chiar golani agramați să nu fim. Nu?

Un "nu" și atât. Un nu? Unu? 1?

Nu