Motive să te enervezi în weekend
Ușa de la cameră începe să facă figuri, broasca pare pe moarte. Dacă înainte puteam să îi demontez mânerele, să mai jonglez un pic cu ele și să le montez la loc ca să repar situația, de data asta broasca în sine pare slăbită iar mecanismul din interior nu mai reacționează cum trebuie la apăsarea de mâner.
Cum ușile le-am luat din Leroy Merlin și a fost zi de weekend, am plănuit o ieșire în Sun Plaza, să mâncăm ceva, să vedem un film și la final să trecem să căutăm niște încuietori noi.
Ca un om cu capul pe umeri, am demontat broasca înainte să plec, am "închis" ușa de la cameră cu un cordon de halat legat de un dulap, am împachetat-o frumos într-o pungă și duși am fost spre mall.
După ce am mâncat, mai aveam timp de omorât până la începerea filmului așa că am dat o tură prin zonă. Prietena a intrat printr-un NewYorker, să vadă ce produse mai au, ocazie cu care văd și eu o șapcă interesantă la un preț ok (42.90 lei), în condițiile în care chiar căutam o bască sau o șapcă mai grosuță pentru vremea de toamnă când poate că mai plouă sau bate vântul și nu vrei să îți intre pletele în ochi.
Văd zona de case cu trei angajați, nimeni la coadă și dau să o plătesc. După câteva secunde bune în care sunt ignorat, unul dintre ei binevoiește să îmi spună "la parter". Bine, dar eu am intrat de la etaj, de ce trebuie să cobor la parter ca să o plătesc?
În fine, cobor și... ce să vezi? La parter era o singură casă deschisă, cu o singură angajată, și o coadă considerabilă. Magazinul plin de angajați care colcăiau pe acolo dar Doamne-ferește să aibă cine lua banii clienților. Dacă nu era șapca simpatică o lăsam pe o masă și îmi vedeam de drum. Partea bună e că după ce am îndurat coada am avut surpriza plăcută să descopăr că avea o reducere suplimentară și m-a costat doar 24.90 de lei (adică mai ieftin decât șapca ieftină de alergat pe care mi-am luat-o anul acesta din Decathlon).
Vedem și filmul, mergem și în Leroy, găsim zona de feronerie, scot broasca din punga ei și încep să o compar cu cele expuse pe perete. Ghinion, nu doar că nu era nimic pe aceleași dimensiuni, dar cele care păreau să fie cât de cât compatibile nu aveau gaura de mâner în același loc.
Zic să întreb un angajat dacă mai au broaște și în altă parte dar nici nu se uită bine la broasca din mâna mea și îmi trântește un "nu se găsește ce aveți nevoie". Încerc să îi explic păi știți, că ușile le-am luat tot din Leroy Merlin și m-am gândit și eu că poate găsesc altă broască tot în fucking Leroy Merlin, nu? "Nu se găsește ce aveți nevoie", mi se repetă.
În apărarea lui, și la ușile precedente am avut aceeași problemă. Broasca defectă, nu am găsit pe nicăieri nimic compatibil și am sfârșit prin a schimba ușile cu totul. Și acum mă văd într-o situație similară pentru o amărâtă de broască de nici 50 de lei. Ceea ce mă pune serios pe gânduri...
Unu la mână, în Uniunea Europeană unde s-a dat lege ca toate telefoanele să aibă încărcătoare compatibile, ca să nu mai fie fiecare cu standardul lui, ești nevoit să schimbi toată ușa când se strică broasca? Și doi la mână, dacă broaștele ușilor nu se pot schimba pentru că nu găsești modele compatibile, atunci cine Dumnezeu le cumpără pe cele expuse în magazin, dacă aparent nu se potrivesc la nici o ușă?
Toate site-urile de conspirații vuiesc de alde Big Pharma care face și drege dar la Big Uși de interior nu se uită nimeni?