Mancarea apetisanta
Am lucrat acum ceva vreme la o aplicatie pentru DeDietrich Chefs, care continea, printre altele, un catalog si retete culinare mai cordon bleu (un catalog precum acesta). A fost una dintre cele mai neplacute experiente, aproape la fel de neplacuta ca atunci cand am lucrat la o aplicatie care avea un catalog pentru produse medicinale (imaginati-va bisturie si diverse tipuri de ace, insotite de scheme care explicau modul de utilizare).
Aceste mancaruri de 5 stele, gatite de bucatari de renume, cu preturi prohibitive pentru omul de rand, erau aproape la fel de repulsive precum sandvisurile Master Chef din Carrefour. Se imparteau in doua mari categorii:
-
cele care aratau scarbos: bucati de scoica cu o zeama albastra si cateva frunzulite, carne in sange cu chestii care arata precum resturi de insecte si diverse buruieni infipte aleator
-
cele care nu aratau foarte scarbos dar te scarbeau atunci cand vedeai lista de ingrediente: in principiu, bucati din animale pe care neam din neamul nostru nu s-ar gandi sa le puna pe farfurie, gen melc sau broasca, sau bucati din animale pe care unul ca mine nu s-ar gandi sa le guste, cand are muschiul la indemana: creier, ochi, rinichi, etc.
Sa lasam la o parte faptul ca aceste mancaruri vin in portii infime, multe cred ca mi-ar ajunge fix pentru o inghititura, dar modul in care arata... ugh, modul in care arata...
Recunosc, sunt mai de moda veche cand vine vorba de mancare, si pentru mine estetica culinara se rezuma la o friptura frumos rumenita pe gratar, dar chiar si eu am niste standarde. De exemplu, niste bucatele de pui cu o crusta crocanta, insotite de niste cartofi aurii la cuptor, si cu un sos de rosii pus de jur imprejur. O friptura de porc, presarata cu mirodenii, cu o garnitura din varza tocata si morcov, cu cateva felii de mamaliga aburinda langa ele. Sa comparam asta cu o bucatica de carnita, cocotata pe diverse felii de legume, stropita cu sosuri dubioase, in toate culorile curcubeului si cu o descriere precum: "muschi de vita pe pat de sparanghel si prune uscate". Poate sunt eu mai de la tara, dar mancarurile astea arata mai degraba a arta abstracta, si stim cu totii cat valoreaza arta abstracta.
A nu se intelege ca sunt un fel de barbar care ar putea manca doar friptura de porc pentru restul vietii (desi sunt). In general, la noi la masa, se pune probabil mai mult accent pe aspectul mancarii decat in alte gospodarii, dar parca se respecta normalitatea.
Imi povestea prietena mea despre pizza si cum e mancarea saracului: se ia tot ce a mai ramas prin frigider, se pune pe un blat si se baga la cuptor. Daca ar fi avut vreun chef acces la aceleasi resurse probabil le-ar fi pus in forma de turnulet si le-ar fi dat un nume gen "dechets coulinaires a la roumain" si ne-ar fi cerut 500 de lei.
Probabil sunt eu prea simplist si nu stiu sa apreciez nevoia unora de a combina diverse ingrediente in speranta ca vor descoperi o reteta noua, pentru gusturi mai rafinate. Prefer sa raman la mancarurile deja adanc inradacinate in ADN-ul meu si sa inovez, culinar, mai cu bun simt si mai cu restrangere.
Daca m-as gasi vreodata intr-un astfel de restaurant si m-as trezi cu un astfel de fel de mancare, le-as spune "frumos bibelou, dar unde e mancarea?"
