Lipsa de autostrăzi

Se știe clar despre români că vor autostrăzi. E una dintre trăsăturile definitorii ale acestui popor.

Toată lumea cunoaște acest lucru, inclusiv politicienii, care tot folosesc autostrăzile ca temă de campanie, atârnand de fiecare dată promisiunea asfaltului precum un morcov în fața unui măgăr. Și totuși ciu-ciu șosele.

Motivele sunt la rândul lor controversate. Unii acuză corupția, alții lipsa de bani, depinde doar pe cine întrebi. Adevărul e însă unul mult mai simplu: nu are cine să le facă.

Toți muncitorii competenți sunt blocați în lucrări sisifice lângă locul meu de muncă. De vreo trei ani încoace, picamăruiesc, bormașinuiesc, bocănesc și se tot înjură în dialecte dorelice cu prima boare de căldură.

Își încep programul odată cu noi și îl termină odată cu noi. La un moment dat chiar ajungi să te întrebi ce tot construiesc și analizând peisajul concluzionezi că azi zidesc, mâine dărâmă iar poimâine o iau de la capăt într-un ciclu infinit.

În aceste condiții, cine să mai asfalteze șosele României, când toți muncitorii disponibili sunt blocați la parterul clădirii în care lucrez?

Să fi fost mai patriot, m-aș fi sacrificat și m-aș fi angajat ca șofer de tir, să străbat țara cu muncitorii după mine. Ar fi găsit ei prilej să muncească taman la fix ca să îmi poată pune bețe în roate și la propriu, dar poate și la figurat.

Dar ce să-i faci, nu sunt și n-am de gând. Așa că stau și aștept, tremurând de emoții de picamăr, pe ritmuri melodioase de bormașină.