La mormântul jurnalistului

Cu o față grețoasă, ochi ușor bulbucați, privire crucișă și cu un gât scurt, completat de o gușă aproape porcină, Răducu nu se putea aștepta la prea multe de la viață. Singurul său atu era că încă nu chelise, dar cumva acest lucru nu îl încălzea chiar atât de tare.

Dar după cum se spune, tot răul spre bine. Complexat de aspectul său a căpătat o ambiție imensă, pe măsura urâțeniei, pentru a putea compensa. Și-a încercat să facă multe și de toate. A muncit din greu, și-a dat tot interesul pentru a avansa dar din nefericire intelectul i se asorta cu fățăul. Dacă ar fi fost ceva mai credincios, l-ar fi consolat ideea că va ajunge în împărăția cerurilor însă el refuza să creadă într-un Dumnezeu care l-a făcut atât de hidos.

Toate lucrurile au un sfârșit, inclusiv ambiția sa. Rămas la un moment dat fără alternative, s-a dat bătut. A renunțat să își mai dea silința și și-ar fi văzut de viața netulburat, fără realizări sau cine știe ce fericire dacă nu ar fi avut norocul să fie zărit de un realizator TV.

Era sezonul inundațiilor, aceea perioadă din an când ploile iau iar pe neașteptate întreaga populație, iar Mihăiță, producător de succes, venise să supravegheze deja clasicele reportaje. L-a zărit pe Răducu în cârciumă, alături de restul sătenilor și a simțit cum i se ridică tot părul de pe corp. Un asemenea fior nu putea să îl treacă decât în preajma unei viitoare vedete, iar Răducu avea tot ce îi trebuia.

Sigur, nu era frumos dar nu avea nevoie de el ca să prezinte emisiuni, existau destule chipuri plăcute pentru asta. În schimb, era perfect pentru talk-show-uri. Cu o mutră ca a lui, nici nu se putea altfel.

Nu era pocit-pocit, să nu te poți uita la el și în nici frumos încât să îl invidiezi și să îl suspectezi de prostie. Nu, era suficient de urât încât omul de rând să îl poată privi cu o falsă compasiune, în timp ce în sinea sa se bucura că arată mult mai bine.

L-au chemat apoi în studio și l-au pus să își dea cu părerea. Nu conta despre ce. Fotbal, politică, fotomodele, biserică, economie, condiții meteorologice apocaliptice. Subiect să fie, și găsea el ce să scoată pe gură. Nici măcar nu trebuia să aibă sens ceea ce spune, important era să gesticuleze, să pună patos și să amenințe cu violență pe cei ce erau considerați pe rând când inamici, când prieteni, în funcție de cum băteau vânturile în pânza patronilor.

Nu e deci de mirare că a ajuns rapid faimos și nelipsit de la orice eveniment faimos. Idolul babelor și moșilor și model de integritate jurnalistică pentru tineri, a ajuns rapid una dintre figurile legendare ale presei.

Când a murit a fost prilej de o ultimă apariție televizată. Toți mondenii și toți ziariștii s-au adunat să îi aducă un omagiu. Iar după ce toate coroanele au fost depuse și sicriul așezat în mormântul de marmură, a sosit vremea cuvântărilor.

L-au lăudat, au povestit ce mare jurnalist a fost dar când a sosit vremea să vorbească și despre realizările sale, în sală s-a lăsat o liniște incomodă. Nimeni nu știa ce să zică.

Au trecut minute bune, stânjenitor de lungi, în care fiecare se chinuia să își dea seama ce ar putea spune, până când liniștea a fost spartă de un suflet curajos, care a început să vorbească despre fotbal. Iar oamenii au răsuflat ușurați și au continuat să discute despre politică, fotomodele, biserică, economie, condiții meteorologice apocaliptice. Subiect să fie și găseau ei ce să scoată pe gură.

Răducu ar fi fost mândru.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii