La dentist

Când eram copil am văzut un film de acțiune cu o scenă care mi-a rămas întipărită în memorie. Unul dintre personaje, un colonel, sergent sau ceva rang militar înalt, e capturat de inamici și aceștia îl torturează găurindu-i mâinile cu o bormașină.

Ulterior e salvat, își înfășoară mâinile pe o mitralieră și se răzbună ca în orice film de acțiune care se respectă. Nu îmi mai amintesc numele filmului, nici alte personaje, dar scena aceea mi-a rămas întipărită în minte. Bormașina era ceva ce aveam și noi în casă iar ideea de a fi găurit cu una reprezenta oroarea supremă pentru un copil. Dar dacă m-ar fi întrebat cineva, aș fi ales fără să ezit să trec prin așa ceva decât să merg la dentist.

Da, o bormașină mare cu un burghiu mare sunt înfricoșătoare. Dar și mai terifiant de atât e o bormașină mică, cu un burghiu mic, care îți sfredelesc dinții din gură! Puține scene pot stârni reacții mai viscerale decât cele legate de dantură.

Pe de altă parte, unul dintre semnele că te-ai maturizat e atunci când începi să îți dantura în serios. Înghiți în sec, îți faci curaj și te duci la dentist ca să îți "faci" dinții.

Cred că aștept de cel puțin 15 ani tratamentul mitic prin care dinții îți cresc singuri în mod natural. Cel care apare periodic prin presă, testat de fiecare dată undeva prin Japonia, pe cobai. Testat cu succes și totuși veșnic în stadiul de testare. Cine știe, poate o fi chiar aceeași știre, rescrisă și rostogolită de-a lungul anilor de ziariști fără inspirație.

În lipsa acestui tratament futuristic trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ și dacă vrem să ne păstrăm dinții în gură nu avem de ales. Soluția e una singură: mersul la dentist.