Jane Goodall, o carte din copilărie și ce a rămas cu mine

Când merg să mă spăl pe dinți seara, e semn că ziua mea s-a încheiat. Mai stau, poate, să citesc un pic până adorm, dar direcția timpului rămas e clară. Pat, capul pe pernă, somn. Dar uneori neuronii plictisiți de zumzetul robotic al periuței de dinți electrice se ciocnesc aleatoriu prin creier și readuc la suprafață amintiri aproape uitate. Și tot uneori, în loc să fie jenante sau stupide, îți reamintesc de lucruri pe care cândva le apreciai, dar peste care ai lăsat să se aștearnă timpul...

Am crescut fără cablu, console, telefon sau calculator, dar cu o bibliotecă generoasă. În loc să pierd timpul în varii moduri moderne, scotoceam printre rafturi în căutarea unei lecturi pe placul creierului meu de copil. Așa am descoperit una dintre cărțile pe care le-am tot citit și recitit: "În umbra omului", scrisă de Jane Goodall.

Era de fapt o cărticică mică-mică, ediție de buzunar, potrivindu-se la fix în mânuțele mele de copil. Avea și poze! Era despre cimpanzeii din Africa, un continent pe care îl mai vizitasem cu plăcere și în cărțile lui Jules Verne sau prin ecranul de televizor, alături de Tarzanul lui Johnny Weissmuller.

Nu o să vă mint, nu îmi mai amintesc practic nimic despre carte, cu o singură excepție. Că mi-a plăcut, mult de tot, și că numele autoarei mi-a rămas întipărit în minte. Pe atunci era Jane van Lawick-Goodall, un nume aristocratic, de lady, contrastând puternic cu imaginea pe care o transmitea cartea, aceea de persoană deschisă, modestă și cu o dragoste profundă pentru animale și natură.

Jane van Lawick-Goodall s-a transformat ulterior în Jane Goodall. "Doamna cu maimuțele", ca să zic așa, dar într-o manieră caldă. O persoană care și-a urmat pasiunea și a continuat să fie un exemplu pentru ce înseamnă să fii om.

Spre rușinea mea, eu nu am mai continuat să citesc cărți despre cimpanzei. Când am mai crescut și am ajuns în punctul în care era accesibil să găsești cam orice carte dorită (cel puțin în limba engleză), deja aveam alte priorități literare.

Dar nu toți eroii ne însoțesc întreaga viață. Jane Goodall e o eroină care a rămas acolo, în copilărie, alături de basmele lui Ispirescu sau ale Șeherezadei, de Poveștile Nemuritoare, de Nils Holgersson sau de romanele lui Jules Verne. Și a făcut-o cu o singură cărticică, mică cât să încapă într-un buzunar, dar cu un impact uriaș.

Sunt genul de cititor care adesea uită detaliile. Ce rămâne cu mine sunt experiențele și lecțiile învățate. Iar la capitolul acesta, Jane Goodall s-a numărat printre cei mai influenți profesori la acea vârstă formativă. M-a ajutat să devin un iubitor de animale pentru că a explicat oricui era dornic să asculte că animalele sunt la fel ca noi.

Jane Goodall a murit acum un an de zile, pe 1 octombrie 2025. Am aflat asta în timp ce mă spălam pe dinți, mi-am amintit de cartea din copilărie și am vrut să aflu ce a mai făcut (nimic, murise). Cumva, nu cred că ar fi deranjat-o că am uitat de carte și de ce au făcut pe vremuri cimpanzeii. Îmi place să cred că s-ar fi uitat la mine, ar fi văzut că am multe pisici și ar fi dat din cap în semn de aprobare.