Întrerupătorul

Mihai avea un secret.

Nu era un secret extraordinar și nici rușinos. Nu era un secret banal sau un secret pe care să îți fie teamă să îl divulgi, dorindu-ți să îl iei în mormânt cu tine. Era doar un secret normal și anume că avea un soi de întrerupător mental.

Mihai avea și el supărări, griji și tristeți, ca orice om. Dar secretul lui era că de fiecare dată când îl lovea depresia, tot ce trebuia să facă era să conștientizeze acest lucru. Putea apoi să apese în mintea lui pe întrerupătorul de depresie și, ca și cum ar fi armat la loc o siguranță sărită, starea lui revenea la normal.

Era un secret mai mult ca să evite gura lumii. Oamenii te judecă atunci când ești trist. Sigur, mulți te ajută sau se prefac că fac asta, dar chiar și cei mai aprigi și adevărați prieteni tot te judecă dacă li se pare cumva că nu suferi pe măsura problemei.

Așa că de fiecare dată când Mihai avea un motiv de supărare se asigura că e supărat pentru un interval de timp rezonabil, apoi apăsa întrerupătorul. Un click! mental și gata, era iar bine. Până într-o zi când întrerupătorul a încetat să mai funcționeze.

Era greu de spus care era problema. Poate că mecanismul psihic din spate se stricase. Sau poate că avusese un număr limitat de "dezamorsări" ale depresiei iar el le irosise aiurea, pe dureri peste care ar fi putut trece natural.

Și-a făcut într-un final curaj să își destăinuie secretul câtorva prieteni apropiați și unui psiholog, în speranța că abilitatea sa nu era unică și că ar putea primi un sfat, dar fără succes. Prietenii lui l-au considerat ciudat iar psihologul era mai interesat de a-l transforma într-un subiect de articol științific decât să îl ajute.

A renunțat rapid să mai caute ajutor în exterior și și-a văzut de viață, așa deprimantă cum era. Dar cu toate astea, în fiecare dimineață, continua să își încerce întrerupătorul. Și în fiecare zi acesta continua să nu facă nimic până când, într-un moment cu absolut nimic special, la apăsarea întrerupătorului i s-a aprins un beculeț mental.

A realizat că întrerupătorul nu s-a stricat. Înainte oscila între rău și bine, tristețe și fericire. Dar cele două stări ajunseseră să se contopească încât de orice parte a întrerupătorului te-ai fi aflat, nu ai fi sesizat nici o diferență.

Din moment ce oricum nu mai era nici o diferență, l-a apăsat pentru o ultimă oară. Era pe partea "bună" a stării de rău. În teorie era identică cu partea "rea" a stării de rău. În practică fusese totuși alegerea lui și oricât de rău ar fi fost, putea trăi cu asta.