Generația ADHD
Mămica unui băiețel ce abia ce-a început să meargă la grădiniță ne destăinuia că îl suspectează de ADHD. În timp ce ne spunea asta, cel mic se uita la clipuri animate pe YouTube și din când în când schimba clipul. Știa să o facă singur și să aleagă alte desene mai tentante.
Nu o să încep să țin vreun soi de diatribă la adresa copiilor crescuți cu tablete, telefoane și YouTube. Nu sunt nici părinte, nici pedagog, nici psiholog deci nu am nici o urmă de calificare în a vorbi despre subiect. Acestea fiind spuse, observ un lucru.
Generațiile mai noi tind să fie bântuite de spectrul ADHD-ului, cel puțin anecdotic. Desigur, sunt șanse mari ca acest lucru să se datoreze faptului că fenomenul e mult mai studiat și analizat în prezent decât în trecut. Cum e și povestea cazurilor de autism: nu sunt neapărat mai multe ci includ mai multe cazuri care în trecut fie ar fi trecut neobservate, fie ar fi fost caracterizate ca fiind ciudățenii. Dar, din nou, nu sunt calificat să vorbesc pe tema asta, așa că o să revin la observația menționată mai devreme, pe care din motive de suspans nu am detaliat-o încă.
E simplu. "Pe vremea mea", ca să vorbesc așa cum vorbesc toți cei care se referă la noile generații, desenele erau ceva rar. Până să apară cablul și Cartoon Network / Fox Kids, desenele animate erau difuzate o dată pe zi. Înainte sau după jurnalul de știri, se difuza câte un episod de serial, cu pauză de reclame la jumătate. Nu exista să nu îți placă pentru că la fel cum nu puteai să alegi la ce te uiți, nu puteai nici să alegi să nu apreciezi. Aveai un singur episod, trebuia să îl sorbi din priviri și să îți placă la nebunie, fir-ar ea să fie de treabă!
Comparativ cu prezentul, când toate platformele te bombardează cu texte cât mai succinte, clipuri cât mai scurte și imagini simple, toate disponibile la o atingere de degete, înainte trebuia să te înființezi în fața televizorului la ora stabilită.
Timp de 10 minute trebuia să fii atent la ce se întâmplă și învățai genericul de intro, căruia nu îi putea da skip, apoi trebuia să aștepți răbdător să se termine reclamele, fără să pleci ca nu cumva să ratezi începutul jumătății de final, apoi aveai încă 10 minute de atenție.
Nu se vorbea de ADHD pe atunci, nici măcar nu știam că există. Dar în același timp, cel puțin la capitolul "desene animate" nici nu exista alternativă. Attention... or lose it!
