Fuga prin zăpadă

Alergatul are două extreme: prin nisip și prin zăpadă. Unii spun că alergatul pe asfalt e greu datorită impactului asupra picioarelor, alții spun că e alergarea trail, pe un teren accidentat, plin de pietriș, dar în ambele situații ai teren solid sub picioare.

Cu toate acestea, alergarea prin nisip și prin zăpadă e o alergare romanțată. Prima e pe o plajă caldă, sub raze plăcute de soare, în timp ce te adie vântul. În realitate, te coci ca într-un cuptor în timp ce picioarele ți se afundă în nisip și te blochează să îți iei avânt.

Alergarea pe zăpadă e mai de sezon. O aștepți de cum începe să se răcească afară și îți imaginezi cât de faină și diferită ar fi alergarea prin frig dacă ar mai fi și ceva zăpadă acolo. Doar că nu e.

Sigur, de la distanță arată bine. Fulgii cad încet din nori, asfaltul murdar și prăfuit e acum alb și curat. Natura te îmbie să ieși afară și să vă bucurați împreună de iarnă. Doar că nu.

De fiecare dată alergarea pe zăpadă pare o idee bună și de fiecare dată nu este.

Fulgii de nea îți intră enervant în ochi și te ciupesc rece pe frunte, chiar și dacă porți un cozoroc. Picioarele ți se afundă în zăpada rece sau prin zloaie și, oricât de impermeabilă ți-ar fi încălțămintea, ajung să îți băltească în apă rece.

Trotuarele sunt impracticabile iar pe marginea șoselei ești mai la mila mașinilor ca de obicei. Nici măcar nu poți alerga cu muzica în urechi, trebuie să fii pe fază, să poți auzi dacă vine vreun șofer din spate și să te arunci brusc în zăpada adâncă și neprihănită de pe trotuar. Oribil. Oribil.

Apoi termini, ajungi acasă, faci un duș, te încălzești și te schimbi în haine uscate. Ca prin magie uiți toată corvoada. Alergarea prin zăpadă e iar feerică și iar aștepți să o faci iar. Magia iernii te păcălește, fir'ar a dreacu'