Fiecare cu ale lui

Infamul caz Bodnariu a reajuns azi în atenția presei dar și a mea. Pe scurt, cei cinci copii ai unei familii penticostale au fost luași de la părinți de către autoritățile de la serviciile de protecție ale copilului din Norvegia.

Părerile sunt și pro, și contra. Oricum ai lua-o, subiectul e delicat. Cert e că părinții și-au lovit ("palme la fund") uneori copiii, au mai ridicat glasul și așa mai departe. Prefer să omit partea de îndoctrinare religioasă, nu știu cât de relevantă este.

Tot cert este și că autoritățile norvegiene sunt foarte stricte când vine vorba de siguranța copiilor iar orice formă de violență față de aceștia, fie ea fizică sau verbală, nu este deloc tolerată. Unora li se pare că exagerează, mai ales că nu sunt la primele scandaluri de acest gen. Nu știu, prefer să nu îmi dau cu părerea.

Altceva mi se pare curios. Familia în cauză s-a mutat în Norvegia acum 10 ani. În tot acest timp nu a reușit să înțeleagă această politică a norvegienilor? Mi se pare bizar să pleci în altă țară dacă nu ești dispus să te adaptezi complet la cultura lor.

Poate că norvegienii exagerează. Românilor clar li se pare exagerat să nu poți ridica tonul la copii sau să nu îi atingi deloc. Dar ăștia sunt norvegienii. Asta e cultura lor. Nu par să o ducă chiar atât de rău iar adulții norvegieni nu par să se transforme în copii-mari râzgâiați.

Poate că e bine, poate că nu este. Chiar nu știu, nu mă consider suficient de înțelept pentru a-mi da cu părerea. Știu însă altceva: eu nu m-aș muta niciodată în altă țară dacă nu aș fi de acord cu modul lor de viață și dacă nu aș fi dispus să renunț la modul meu de gândire.

Poate că ar fi bine să rămână fiecare cu ale lui. Cine e nemulțumit de țara sa poate pleca în alt loc mai bun, e liber. Dar e cam ciudat să se plângă apoi de ciudățeniile ălora. Poate că din cauza acelor ciudățenii o duc mai bine, cine știe?

Eu chiar nu știu. Nu plec și nu am de ce să mă plâng de alții.