Evadare din cutia de sardine
Una dintre cele mai satisfacatoare senzatii a vietii de bucurestean este aceea de a decide sa mergi pe jos acasa si sa vezi trecand pe langa tine autobuzul / tramvaiul / troleibuzul in care ar fi trebuit sa fi, umplut pana la refuz cu oameni si miscandu-se lent in trafic.
In tot acest timp tu sa mergi in voie pe trotuar, cu castile in urechi, bucurandu-te de vremea frumoasa si relaxandu-te cu putintica miscare in aer liber.
In astfel de momente, distanta dintre tine si calatori este precum cea de la om la maimuta. Inghesuiti intre cetateni transpirati, uneori si nespalati, ocazional aurolaci, batrani iesiti la plimbare la ore de varf, tineri zgomotosi si nesimtiti si restul creaturilor care cel mai adesea circula fara bilet, nici macar cei de pe scaune nu se pot bucura de o calatorie in conditii umane.
Si stii cum este. Stii prea bine, oh, prea bine, stii ca ai fi putut fi tu acolo, captiv in lungul drum intre casa si locul de munca, fortat sa iti pierzi zilnic timpul intr-un purgatoriu pe patru roti. Pentru inspiratia de a ocoli o astfel de situatie nu poti decat sa te feliciti in gand si sa ii privesti zambind pe sub mustata pe cei mai putini fericiti.
Partea cu adevarat interesanta este ca prin aceste ocazionale drumuri per pedes, iti scazi sansele sa ajungi in situatia in care batranetea, boala sau oboseala sa faca imposibila alternativa mersului pe jos. Este inversul unui cerc vicios, este un cerc virtuos!
Imi aduc aminte cum intr-o iarna destul de geroasa, tramvaiul a intarziat exagerat de mult. Din cauza unui accident, a sosit dupa ce am asteptat in statie peste o ora. Dupa ce i se face mila universului de noi, ajunge tramaviul si la una dintre statii urca un calator foarte nervos, ce incepe sa ii faca scandalizat reprosuri soferului, teribil de indignat de faptul ca a trebuit sa astepte o ora. Apoi coboara peste o statie sau doua.
Nu era invalid, nu avea bagaje grele, nu era batran. Cu toate acestea, a preferat sa astepte o ora in statie decat sa riste sa mearga pe jos cateva minute.
Imi imaginez ca in momentul in care eu purced glorios spre casa, in postura de simplu pieton, calatorii din tramvaie ma privesc cu mila si cu groaza: "uite-l si pe amaratul ala cum merge pe jos".
In tot acest timp, soferii din masini privesc si in stanga, si in dreapta si pufnesc cu superioritate! Benzina-i scumpa, asigurarile asijderea, dar cel putin nu merg ca plebea. Si schimba iar postul de radio in asteptarea culorii verzi la semafor.
