E greu să aștepți la spital

Dincolo de miros, acea sursă nețărmuită care pulsează cu anxietate în ritmurile tot mai accelerate ale inimii tale, clădirile medicale mai sunt și cel mai neplăcut loc în care să aștepți.

Și așteptatul la stat e neplăcut. Ohoho, și încă cum. Să stai într-un șir înghesuit de oameni transpirați și nervoși, plini de confuzie de la formularele criptice, lipsa de claritate a legilor și reglementărilor care se schimbă mai des decât își schimbă un model de Instagram vestimentația, și să știi că la final te așteaptă loteria supremă, cea în care câștigi nu bani ci șansa de a interacționa cu un funcționar care să nu fie sictirit să să te poată ajuta? Ohoho, e și asta un sport extrem. Dar nu, nu e ca așteptatul într-un spital, cabinet sau clinică, aceste sinonime ale cuvântului "anxietate".

În primul rând, într-un astfel de context pleci deja încărcat de propriile griji și scenarii apocaliptico-ipohondre. Chiar și cea mai banală problemă are o tragedie în mintea ta iar acesta e cel mai bun scenariu. Să nu uităm că adesea ajungi acolo cu probleme care te afectează în timp real, cu dureri fizice mai mici sau mai mari, care te rod în timp real la pachet cu grijile.

În al doilea rând, nu ești singurul care trece prin asta... Să vezi alți oameni cu probleme similare, care suferă în același spațiu, nu e ceva care să te încarce cu optimism și energie pozitivă.

Când așteptam să intru la cabinet pentru problemele cu urechile, am văzut așteptând pe hol o femeie în vârstă. Din discuțiile pe care le-a purtat cu asistentele și doctorii care treceau prin zonă, am înțeles că tocmai aflase că are diabet. I se citea pe chip greutatea care o apăsa. Arăta ca și cum ar mai fi avut și alte probleme de sănătate, exemplul stereotipic de persoană care nu a vrut sau nu a putut să se îngrijească de propriul organism, cel mai probabil din motive de timp, bani, educație sau toate la un loc. Un om ajuns din urmă de toate deciziile voluntare și involuntare luate în trecut și un om care suferea.

A stat singură. Nu a sunat pe nimeni, să își verse necazul, să ceară un sfat. Poate era mama cuiva, sora cuiva, soția cuiva, prietena cuiva. Pensionarii au oricum destule necazuri iar doamna în cauză nu părea genul special care să le evite. Sigur, să nu romantizăm, cine știe, poate că de fapt era o scorpie care merita să sufere, cine știe? Dar nu părea. Părea doar o femeie necăjită și îmi amintea de una dintre bunicile mele.

E greu să aștepți la spital.