Doza lui Schrödinger

Deși îmi plac, din varii motive nu mai beau chestii acidulate dulci, cum sunt sucurile. Dar dacă ce e prea mult strică, nici deloc nu repară. Ideal e să existe moderație și din când în când un pahar răcoritor intră la fix, în special pe vremea caniculară de vară.

Weekend-ul trecut am luat două doze, una de cidru pentru prietena mea, una de radler pentru mine. Ea și-a băut-o pe ei, eu am uitat de-a mea și stă de atunci la rece. Iar asta e o problemă.

Când ai mai multe doze, e simplu. Dacă ți-e foarte poftă sau e un moment adecvat (după masă sau în timp ce te uiți la vreun film) o scoți, o desfaci și te răcorești. Cum ziceam, simplu. Când ai doar una lucrurile se complică exponențial.

Fizicianul Schrödinger nu avea multe pisici, ca noi, ci una singură. Iar pisica lui era și vie, și moartă în același timp. Pe un principiu similar, căci se știe că atunci când intervine băutura bărbații trec brusc de la discuții despre fotbal și politică la cele despre filozofie și fizică cuantică, doza mea există și nu există în același timp. O am... și n-o am.

Când ai doar o doză nu poți să o bei așa, cum ți se scoală pofta. Pentru că după aia nu e. Dacă o strici pe un moment mediocru și vine după un alt moment superior pentru o doză de radler iar tu nu mai ai? Pe lângă frustrarea adusă de o poftă nesatisfăcută se va adăuga și sentimentul de oftică. Așa că trebuie să o păstrezi în așteptarea momentului perfect. Moment care, ca pisica schrödingeriană, poate că vine, poate că nu...

Am mai avut cândva o doză de radler păstrată. Și am avut și un prilej ideal să o deschid. Ușa se stricase iar eu m-am apucat să o meșteresc. Afară era cald, eu transpirat de la activități bărbătești... ce moment mai bun decât să desfaci o doză de bere, fie ea și fără alcool?

Într-un moment pur schrödingerian, după ce am apucat să iau o gură din ea, Madam a dărmat-o de pe margine vărsând-o, introducând și elementul de pisică din ecuație și demonstrând cum poți să ai și să nu ai radler simultan.