Do I Make Myself Clear? Why Writing Well Matters - de Harold Evans

Fiind impresionat și influențat de On Writing Well: The Classic Guide to Writing Nonfiction, ghidul pentru scris al lui William Zinsser, am rămas în același domeniu și mi-am continuat lecturile cu Do I Make Myself Clear? Why Writing Well Matters, de Harold Evans, un scriitor la fel de renumit.

Harold Evans a fost editorul The Sunday Times, lider pe nișa jurnalismului britanic de calitate, și a ocupat poziții de top în cadrul a diferite ziare americane. Având ca scop informarea publicului larg într-un mod cât mai limpede, nu e de mirare că a scris o carte dedicată clarității în scris. Axată pe transmiterea eficientă a mesajului dorit către cititor, a subliniat și completat pentru mine tehnicile de care trebuie să ții cont atunci când scrii.

Nu consider că trebuie să le citești pe amândouă, oricare e suficientă pentru a pune un amator pe drumul cel bun. Obții însă o acoperire largă a subiectului cu ambele, ideile principale fiind comune dar explicate diferit, atât din perspectiva unui pedagog, cât și din cea a unui jurnalist.

sursa imaginii: Goodreads

Stilul folosit nu e unul didactic, precum cel din On Writing Well. Evans nu ezită să glumească, să folosească metafore sau să recurgă la înflorituri literare pentru a transmite mesajul. Deși asta face cartea mai atractivă, pe alocuri devine mai greu de urmărit. Paradoxal, conținutul în sine e mai "tehnic" decât cel din ghidul lui Zissner.

Un capitol întreg e dedicat numărului optim de cuvinte într-o frază. Pagini întregi tratează stocastic subiectul, acoperind atât istoricul cât și cifrele din spatele analizelor efectuate acum câteva zeci de ani la nivelul literaturii de atunci. Înțeleg relevanța, dar m-a lovit o plictiseală cruntă citind că proza victoriană avea o medie de nu-știu-câte cuvinte pe propoziție, iar scriitori pre-victorieni alte nu-știu-câte cuvinte. E prea multă statistică, matematică și istorie într-o carte despre scris, iar esențialul fusese deja explicat la începutul capitolulului. Din fericire, a fost o excepție, restul cărții nu a avut probleme în a-mi menține interesul.

Limba de lemn din contracte, legislație, știință sau declarații de presă e inamicul lui Evans iar acesta nu ratează nici o ocazie pentru a o distruge. Fidel titlului Do I Make Myself Clear?, clarifică pasaje indescifrabile cu ușurință și, cel mai important, explică cititorului pas cu pas procesul de dezcâlcire.

Fie avem parte de articole reușite, comentate paragraf cu paragraf, cu Evans explicându-le calitățile, fie pornim de la fiascouri literare alambicate preluate din diverse domenii și "traduse" ulterior într-un limbaj uman și clar. Alese cu cap, cu multe cazuri recente incluse, cazurile pe care le tratează nu lasă impresia de lecții ipotetice, ci țin de practică. Mai ții minte de de X, subiectul de care ai auzit la știri pe care nu l-ai înțeles? Uite, incidental Evans te face să îl înțelegi în încercarea sa de a îți arăta cum ar fi trebuit să fi fost scris și prezentat.

Includerea în lista de exemple a evenimente contemporane controversate precum Brexit și fiascoul care în înconjoară pe Trump, în ton cu dubla cetățenie britanico-americană a autorului e o sabie cu dublu tăiș. Cineva care o citește azi își aduce poate aminte de capcanele literare evocate, iar urmărind exemple de actualitate se poate simți mai atras de carte. Nu mi se pare problematic că peste ani nu vor mai fi la fel de relevante, mă îndoiesc că Brexitul și Trump vor fi uitate curând. În schimb, afinitățile politice evidente ale autorului se pot dovedi deranjante.

Deși îi împărtășesc convingerile, cred că o carte care dorește să prezinte o temă obiectivă precum scris ar trebui să stea deoparte de controversele politice pentru a putea fi savurată de persoane de ambele părți ale baricadei. Am înfruntat adesea sentimente de dezacord cu idei pe care le-aș fi considerat bune în vid doar pentru că veneau de la persoane cu opinii diametral opuse. Da, Harold Evans e clar, dar ar fi putut fi și fără aceste analogii.

Un cititor român nu va fi afectat însă prea tare, indiferent de ideologie. Vorbim totuși de pasaje ocazionale, care pot fi ignorate. Analiza sintactică și literară rămâne nepărtinitoare, așa cum trebuie să fie.

Ce ar mai fi de spus pentru cineva interesat de carte pentru a-și îmbunătăți scrierile? Ei bine, Do I Make Myself Clear? Why Writing Well Matters e fidelă titlului. M-am făcut înțeles? e întrebarea pe care ne-o propune Harold Evans și pe asta mi s-a părut că s-a concentrat. Sigur, sunt prezentate și alte aspecte, cum ar fi cadența frazelor, modul în care să alegi cuvintele sau importanța diferențelor dintre o diateza activă (Bogdan scrie un review) sau pasivă (reviewul e scris de Bogdan) și așa mai departe. Dar dacă tragi linie, consider că publicul țintă e reprezentat de cei care doresc să informeze: jurnaliști, legilslatori, marketeri sau orice altă persoană care are un mesaj de transmis.

Prin contrast, precedenta carte citită, On Writing Well al lui William Zinsser, pune un accent ceva mai mare pe arta scrisului, având capitole dedicate umorului, biografiilor, textelor sportive sau articolelor tehnice, încercând să acopere aria de interes a unei persoane care vrea să scrie.

Avem deci a informa și a scrie, două categorii care se suprapun doar parțial dar care împreună fac o pereche pe cinste. În funcție de dorințele fiecăruia le recomand și eu: Do I Make Myself Clear? Why Writing Well Matters dacă dorești să informezi mai bine, On Writing Well: The Classic Guide to Writing Nonfiction dacă dorești să scrii mai bine și ambele pentru experiența full-package.