Dincolo de nori

Ce o fi oare dincolo de nori? Era o întrebare pe care și-o puneau mulți dar cu aceeași pasiune cu care se întrebau ce vor mânca în ziua respectivă sau dacă va ploua. Ba chiar adesea erau mai interesați decât de mâncare decât de nori. În fond, norii erau departe, în văzduh, departe de treburile lor, ce le păsa lor? Cerul cu cerul, pământul cu pământul. Dar dacă era totuși o persoană care își dorea cu nerăbdare să le descopere misterul, aceea era Iuri.

Unii oameni își petrec viața fără ca acest lucru să se simtă. Grăunțe de nisip pe plaja sorții, se pot naște, trăi și muri fără să aibă un impact mai departe de familiile lor și uneori nici acolo. Iuri nu era ca ei, de mic se putea vedea că era destinat măreției. Era mai curios, mai ambițios, pricepea repede lucrurile iar mintea lui cea ageră părea dedicată unui singur scop: să afle ce există dincolo de nori.

În vremurile acelea de mult uitate să ajungi până la nori nu era nici măcar un vis. Nici cu știință, nici cu magie nu te puteai ridica mai mult de câteva picioare în aer și nici măcar artefactele din legendă nu erau zvonite să te fi putut duce până acolo. Să îndrăznești să speri că vei atinge norii nu era nici măcar ceva ce copiii visau. Părea pur și simplu imposibil. Dar nu și pentru Iuri.

Unde e determinare, se găsește și o cale. Fără să se dea vreodată bătut și să accepte că visul lui e atât, doar un vis, Iuri a continuat să persevereze de-a lungul anilor, studiind orice potențială materie ce i-ar fi permis să poată zbura până dincolo de nori.

A studiat vrăji alături de cei mai faimoși magi, a studiat inginerie alături de cele mai luminate minți și după zeci de mii de încercări a reușit să construiască o mașinărie ce i-a permis să zboare.

După câteva teste scurte, menite să determine cât de mari sunt riscurile, s-a urcat pe cel mai înalt turn din regat și, sub uralele unei mulțimi uriașe venite să îl vadă, s-a ridicat în aer și a început să se îndrepte vertiginos către nori. Visul lui era pe cale să devină realitate!

Fix când mulțimea începuse să se risipească, Iuri a coborât lin din ceruri și a aterizat în mijlocul oamenilor, care i-au făcut uluiți loc.

-Ce e acolo... dincolo de nori? îndrăzni un copil să îl întrebe după câteva clipe bune de liniște.

Iar Iuri a început să le povestească despre nori, despre cum devin ca un abur când ajungi în jurul lor, despre cum temperaturile încep să cadă și despre cum deasupra lor e doar cerul liber și soarele dar mulțimea și-a pierdut rapid interesul.

-Deci norii nu sunt ca o saltea pufoasă? Nu e nici un regat, ceva, pe acolo sus?

Dezamăgirea oamenilor era palpabilă. Sigur, Iuri tocmai reușise să zboare dincolo de nori. Și ce? Ce era palpitant în asta? Și în timp ce trecătorii începeau să se ducă iritați fiecare la casele lor, se auzi cum urlă o voce plină de entuziasm:

-Hei! Hei! Veniți repede! Îl mai știți pe Mișa, prostul satului, care a vrut să sape o groapă mare? A descoperit o comoară și un regat al oamenilor-cârtiță!

O comoară? Un regat? Asta da descoperire!

-Ți-am zis eu că Mișa ăla o să ajungă cineva!, îi spuse un trecător oarecare altuia.