Diferenta de mentalitate

E deja fumata stirea cu satenii din Botosani care nu vor sa munceasca pe 1000 de lei pe luna. Mi-am readus aminte de ea recent, cand am aflat opiniile unei persoane bugetare fata de recenta inghetare a salariilor acestora.

Nu intru in detalii, mai ales ca pot sa inteleg persoana in cauza si, de asemenea, nu sunt de acord cu o astfel de masura, ca principiu, sunt de parere ca banii pe care ii castigi ar trebui sa depinda de eforturile si abilitatile unei persoane, nu de o grila prestabilita. Dar asta e alta poveste. Problema e urmatoarea parte din ofurile persoanei bugetare:

Ca doar nu e obligatoriu sa stam in sistem, putem foarte bine sa primim ajutor social si sa stam degeaba la TV, sa vedem cum se imparte bugetul

Revenind la satenii amintiti la inceputul postului, un articol de pe Adevarul releva mai multe detalii:

Este cazul lui Marius, un satean din Dangeni care mai lucreaza ocazional la constructia de drumuri, ca muncitor necalificat. L-am gasit la crasma de la ieşirea din satul Dângeni. „Nu mă interesează locuri de muncă pe bani puţini. Aici sunt prost plătite locurile de muncă. Eu vreau minimum 2.000 de lei. Eu am şcoala vieţii. Am fost ultima oară în Oradea la şosele“

Sau:

Într-o altă categorie se încadrează Dănuţ Boghian, un bărbat de 45 de ani care trăieşte împreună cu soţia lui Elena de ani buni din ajutorul social şi din alocaţiile celor trei copii. Nici nu doreşte să îşi găsească un loc de muncă. „Dacă lucrez şi cu ziua, pierd ajutorul social. Este bine şi aşa, cu ajutorul social. Primesc 400 de lei şi, cu alocaţiile copiilor, ne descurcăm cum putem. Dar nu mă tentează altceva. E bine aşa“, spune săteanul.

Nu pot spune ca nu ii inteleg pe acesti oameni. Prefer sa nu intru in detalii dar stiu, prea bine din nefericire, ce inseamna sa traiesti cu bani putini. Stiu si ce inseamna sa ai nevoie de bani, sa te uiti la salariu si sa iti dai seama ca nu ajung. Dar hai sa nu ma mai lungesc si sa revin la subiectul acestui post: diferenta de mentalitate.

Acum mai bine de un am avut unele probleme financiare, presante si urgente de rezolvat. Salariul... prea mic pentru asa ceva. Asa ca mi-am cautat un alt loc de munca, mai bine platit. Din fericire, mi s-a facut o contraoferta si am putut ramane la prima mea firma, de unde mi-ar fi parut tare rau sa plec. Dar asta e alta discutie, mai privata.

Desigur, vor spune unii, eu sunt programator cu studii superioare, iar in industria IT salariile se invart de regula in jurul sumei de 1000 de euro, ori mai mari, ori mai mici. Ei bine, fara scoala vietii, dar cu facultate si master in domeniu, dar si numeroase diplome obtinute la concursuri de informatica, am acceptat sa lucrez pe un salariu nu cu mult mai mare decat acei 1000 de lei refuzati de sateni. Pentru ca mi s-a spus ca acesta poate creste in functie de performante si deci de mine depindea remuneratia. Cand am fost la alte interviuri, aceeasi poveste. M-a interesat la fel de mult si posibilitatea de a avansa si a castiga mai bine.

Desigur, vor spune altii, eu am fost totusi un programator. Am avut alte sanse in viata, alte oferte de munca. Ei bine, sunt programator din clasa a V-a. Si in intervalul claselor V - VIII, dar si in intervalul liceului (profil de mate-info cu info-intensiv), precum si in timpul facultatii (informatica) dar si al masterului (tot de aprofundare in informatica) am avut mult prea putini colegi care si-au dat interesul fata de aceasta materie. Nu doar ca toti au avut sanse mai mult sau putin egale sa poata lucra in IT, dar eu unul am avut chiar mai putine sanse decat unii dintre ei. Si cum ati reactiona daca v-as spune ca unii dintre cei mai buni programatori pe care ii cunosc nu au mai mult studii decat liceul si, in unele situatii, nici acela terminat?

Cat timp va exista in continuare aceasta diferenta de mentalitate, multi oameni nu vor ajunge nicaieri. Desigur, vor spune unii, vorbim de persoane din zone mai defavorizate, care nu au la fel de multe locuri de munca disponibile. Si ca in felul lor, acesti oameni se revolta fata de salariile mici oferite de firme. Si ca nici mie nu mi-ar conveni sa muncesc ca un sclav pe un salariu mic.

Si totusi, sunt nenumarate exemple de sateni care si-au deschis mici afaceri. Sunt nenumarate exemple de tineri care au plecat de la sat si au reusit sa faca ceva in viata. Sunt chiar si mai multe exemple de sateni care au plecat in strainatate ca sa castige niste bani.

Secretul lor a fost ca nu au stat cu mana intinsa, asteptand sa le pice mai multi bani de la stat sau o slujba mai bine platita, ci au folosit acea mana pentru a-si cladi singuri viitorul.