Seria Black Tide Rising de John Ringo

De John Ringo am auzit recent pe un alt blog, fiind recomandat ca un bun autor de S.F. militar. Cum S.F. militar suna bine, m-am documentat si am aflat ca are, printre altele, o serie cu zombies.

De cand cu The Walking Dead (comicsul, nu serialul) am devenit un fan al acestui tip de lecturi dar in acelasi timp nici nu am gasit nimic care sa mi se para la fel de interesant. Asta pana sa citesc seria Black Tide Rising.

Seria este compusa din 4 carti: Under a Graveyard Sky, To Sail a Darkling Sea, Islands of Rage and Hope si Strands of Sorrow, cea din urma nefiind inca publicata.

coperta Under a graveyard sky
(sursa imaginii: http://www.johnringo.net/TheLibrary/BlackTideRising/UnderaGraveyardSky.aspx)

Ce scoate in evidenta aceasta serie este realismul ei. Jumatate din prima carte din serie se axeaza pe inceputul epidemiei. Se explica intr-un mod semi-plauzibil stiintific modul in care ar putea aparea o astfel de boala, care ar fi motivele pentru care se manifesta in acest fel si cum ar fi posibil ca societatea sa ajunga in pragul colapsului atat de rapid.

Trebuie mentionat ca "zombies" din seria lui John Ringo nu sunt zombie clasici, morti vii si umblatori, ci seamana mai degraba cu cei din 28 Days Later, oameni afectati de o boala similara turbarii, care isi pierd orice urma de inteligenta si constiinta si devin agresivi intr-un mod incurabil.

Lucrul asta m-a atras in mod special pentru ca nu ma intereseaza neaparat ideea de zombie ci misterul din spate, modul in care afecteaza societatea si modul in care oamenii incearca sa supravietuiasca si sa recladeasca civilizatia in aceasta noua lume. Iar cartile trateaza acest subiect, abordandu-l dintr-o perspectiva mai militara.

Eroii principali fac parte dintr-o familie mai mult decat pregatita sa faca crizei, cu un tata fost membru al trupelor speciale australiane si doua fete de 13, respectiv 15 ani, atat de proficiente cu armele incat l-ar face pe Rambo pe rusine. Acestia ajung pe mare, incearca sa salveze cati mai multi naufragiati si, colaborand cu ramasite din armata americana, se organizeaza conform standardelor militare.

Partea aceasta poate fi intr-adevar deranjanta. In primul rand, este cam mult patriotism 'murican si dragoste de arme si uniforme. In al doilea rand, cel mai badass personaj, durul durilor, distrugatorul de zombies si militar de elita este, surprize-surprize, fetita de 13 ani, supranumita Shewolf. Culmea este ca totul e prezentat intr-un mod destul de plauzibil, chiar daca tras de par, iar reactiile repetate ale celorlalte personaje din carte "wtf are doar 13 ani?", combinate cu justificarile repetate, atenueaza aceste probleme.

Sarea si piperul constau insa in micile apropouri si impunsaturi la "viata reala". Fara sa divulg prea multe, la un moment dat ajung pe iahtul lui Mike Mikerberg, magnat social media (cin' sa fie, cin' sa fie?), iar unul dintre episoadele din carti trateaza un grup de celebritati blocat pe o insula in urma unui reality show tip Survivor.

Una peste alta, seria e chiar distractiva si o recomand tutoror celor care au chef de ceva lectura cu zombalai.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii