De-ale noastre

Fix cum am terminat ultimul episod din The Recruit, Netflix a și pornit trailerul la The Night Agent, un serial aparent similar dar nici pe departe la fel de amuzant (pe care l-am și încercat, de altfel, dar nu am putut termina primul episod). Trailerul m-a lăsat cu o senzație de scârbă și l-am închis imediat.

The Recruit nu s-a lua așa mult în serios și îl începusem în altă perioadă de timp, în alt context. L-am putut urmări cu plăcere fără nici o problemă. Dar când am văzut iar scene cu Casa Albă și agenți americani care rezolvă probleme ca niște supereroi, am simțit că mi s-a luat. Da' mai dă-i încolo de americani!

Tocmai au ales pentru postul de președinte un maimuțoi idiot, misogin și infractor dovedit, ceva ce nu mi-aș fi imaginat posibil. Ok, una e la noi, la români, când vezi clasa politică și îți dai seama că nu prea ai pe cine să alegi și că e cazul să îi mulțumești lui Dumnezeu (dacă crezi în el) că mai există oameni ca Nicușor Dan. Dar la americani? Cumva, fiind mai departe, păreau cumva mai normali.

Între timp, păcăliciul portocaliu s-a apucat să aplice tarife peste tarife, fără să înțeleagă exact cum funcționează, într-un război dubios împotriva propriilor aliați. Ceea ce m-a făcut să mă gândesc că poate consumăm prea multe chestii americane.

Așa că o să încep să mă mut pe producții media non-americane, pentru că alte chestii de la ei nu prea consum. Filme franțuzești, românești, britanice, reality show-uri coreene. Avem de unde alege și sunt chiar mai interesante. Da, tot pe Netflix sau HBO Max o să le urmăresc cel mai probabil, dar o parte din bani tot ajung în țările respective atunci când se cumpără drepturile pentru astfel de producții.

Și să stea frumos, ei cu ale lor, noi cu ale noastre.