Cum am pierdut Pacostea
Cand auzi voci din sufragerie care numara pisicile, nu-i a buna. E semn ca cineva a uitat usa deschisa si acum trebuie verificat daca nu cumva vreo matza a cedat tentatiei. Dar dupa numeroase atacuri de panica ce au culminat cu gasirea pisicii lipsa dormind fara grija prin vreun cotlon ascuns al casei, am invatat sa nu ma mai stresez atat de tare.
Unu-i aici, unu-i pe dincolo, uite cele trei matze negre... numarand pe degete, la fel ca in clasele primare, descopar ca nu ieseau la socoteala.
Dupa ce am scormonit prin toate dulapurile si am inghenuncheat pentru a cauta pe sub toate paturile, scotocind prin fiecare coltisor unde stiam ca mai dorm matzele, a sosit intr-adevar momentul de panica. Lipsea fix pacostea!
De ar fi plecat slabatura, care a mai avut tentative de evadare la inceput, nu ar fi fost mare problema. Este o pisica de strada, am fi recuperat-o eventual cu prima ocazie. Dar pacostea... doar lipsa Tashei ar fi fost mai tragica, tinand cont de instinctele ei de supravietuire si reflexele egale cu cele ale unui cartof.
Pacostea, un pisoi simpatic de altfel, e o matza tare talamba si bleaga. E genul de pisoi care daca se intalneste cu un caine se intoarce cu labele in sus si incepe sa toarca. Nu e tocmai inteligent si iute... Deh, pacoste cum este, tot rau mi-ar fi parut de el.
Asa ca du-te si cauta prin cartier, pisaind tufisurile, verificand acoperisurile si cautand pacostea. Intoarce-te apoi in cauza, verificand ca nu cumva sa fi aparut miraculos singur, apoi repeta procesul de cateva ori, obtinand de fiecare data acelasi rezultat tragic: nu e pacostea...
Cand a venit si Alex de la munca, undeva trecut de miezul noptii, pierdusem orice speranta. Pisoiul era pentru mine ori intins de vreo masina pe sosea, ori prin burta unui caine. Dar am cautat iarasi amandoi, luminand intunericul cu lanterna de la telefon, si pisaind "pitic! piticot! pitic!" pe strada si prin tufisuri, sub privirile amuzate ale unui echipaj de la Politia Locala.
Ne-am dat batuti si, intrand in bloc, cu o ultima speranta, cauta Alex in holul care da spre cealalta iesire din bloc. Sub un scaun vechi si rupt dormea pacostea!
In momentul ala, in mintea mea avea loc un veritabil conflict: o parte din mine ar fi vrut sa il mangaie si sa il pupe, cealala ar fi vrut sa il stranga de gat, Simpsons style (why you little...)
Doar matzul nu avea nici un stres. Ce-i pasa lui, dormise toata ziua, la racoare, iar acum torcea in bratele noastre. Deh, ce sa-i faci, pacostea...
