Cronica unei vacanțe: la vamă

Vama pare cea mai neplăcută parte dintr-o vacanță in afara țării. Cel puțin profanilor.

Cum în noaptea de vineri spre sâmbăta am plecat în primul concediu peste hotare, am avut parte și de prima interacțiune cu vameșii.

Grație intrării in U.E., mult hulita (de unii) instituție, am scăpat de chinul și corvoada unui pașaport. Cozi kilometrice, taxe, ofrande aduse unor birocrați incompetenți și un vraf de hârțogărie, toate acestea asociate mie cu ideea de pașaport, au fost înlocuite cu banala bucățică de plastic care e buletinul.

E drept, am trebuit să evit să mă tund prea scurt, ca nu cumva să nu mai semăn cu poza semi-pletoasă din buletin dar e un preț mic de plătit.

Ne minunam ce e cu acele caractere asiatice care se vedeau în depărtare, să fi fost oare un restaurant chinezesc? Ei ași, de fapt scria "Bulgaria" cu becuri defectuoase...

Deci iată-ne la 5 dimineața fix, într-una dintre mașinile care așteptau cuminți să intre la bulgari, a căror țară urma să o tranzităm în drumul spre Grecia, tărâmul făgăduinței și noua destinație estivală a micuței clase de mijloc.

Așteptam cu sufletul la gură momentul. Știam deja la ce să mă aștept, doar nu mă uit degeaba la atâtea filme americane! Polițiști înarmați până în dinți, câini lupi și un control riguros printre șosetele de schimb din bagaje, în căutarea unor potențiale droguri și mărfuri de contrabandă.

Aveam ceva emoții. În rucsac aveam și o micuță foarfecă de hârtie care mi-ar fi permis poate să deturnez un avion dacă nu am fi mers cu mașina. Speram însă să nu îmi facă probleme, de abia putea să taie plastic, darămite un om al legii.

Și iată-ne și în fața vameșului. Un nene cu fizic de moș Crăciun ne cere buletinele, se uită succint la mutrele noastre și nu face semn să trecem după ce ne urează călătorie plăcută.

La ce fețe aveam probabil că și-a dat seama că urma să traficăm maxim niște ulei de măsline...