Comoara

Apocalipsa nu a venit nici subit, nici spectaculos. Nu e existat un meteorit gigant, un atac cu bombe nucleare sau o plagă nemaiîntâlnită. Nu, pur și simplu lucrurile au început să se deterioreze treptat până când civilizația a încetat să mai existe într-o formă... civilizată.

Pe măsură ce lucrurile se destrămau, serviciile au încetat să mai funcționeze și să fie oferite, mâncarea să devină ceva greu de obținut iar siguranța zilei de mâine o pură amintire.

Nu a fost de mirare că mulți au început să fugă atunci când au simțit că lucrurile sunt serioase. Au înșfăcat cu ei tot ce aveau mai prețios și scump și au căutat un loc mai sigur, mai apropiat de natură, de o sursă de apă și de hrană. Dar ce era valoros înainte nu mai era valoros și în noua lume.

Aurul și bijuteriile încă aveau o oarecare atractivitate, mai mult pentru vanitatea celor ce fie se agățau încă de trecut. Dar banii? Bancnotele moderne de plastic nu erau bune nici pe post de hârtie igienică. Arme, conserve de mâncare, baterii, haine rezistente, acestea erau noile comori. Iar majoritatea le țineau cu ei, în gente grele dar portabile, mereu la îndemână dar în același timp o țintă.

În această lume nouă, Vlad fugea disperat. Strângea la piept o mică geantă și încerca din răsputeri să scape de urmăritorii săi. Dar Vlad nu fusese niciodată în formă. Chiar dacă circumstanțele îl scăpaseră de stigmatul obezității, lipsa de sport combinată cu malnutriția nu îi ofereau nici o șansă să scape.

L-au prins după doar două minute iar asta mai mult pentru că au simțit că e lent și nu e necesar să îl alerge serios. L-au înconjurat și i-au cerut geanta. Dar Vlad nu vroia să se despartă de ea.

-Nu! Luați ghearele de pe geanta mea!

Nu avea însă nici o șansă. Doi dintre atacatori l-au imobilizat în timp ce un al treilea a înșfăcat prada.

-Ia să vedem, ce avem noi aici? Trebuie să fie ceva valoros, altfel nu s-ar fi zbătut așa de tare.

Posesorul vocii a desfăcut cu lăcomia geanta și...

-...cartonașe? E o glumă? Ce e porcăria asta?

Vlad îl privi ultragiat.

-E colecția completă de cărți de joc Pokemon! Toate cele 151 de cartonașe originale, în țiplă! Valorau zeci de mii de euro înainte, acum sunt probabil chiar mai rare! îi răspunse el hoțului.

Dar vorbele sale erau risipite în van.

-...cartonașe? Pentru asta am fugit atât? Cartonașe?

Deziluzionați, atacatorii i-au dat drumul lui Vlad și l-au abandonat clătinând din cap.

-...cartonașe... Nu poți nici măcar să te ștergi la fund cu ele...

Vlad începu însă să le adune de pe jos cu înfrigurare. Erau comoara lui, tot ce îi mai rămăsese. Le păstrase pentru că îi aduceau aminte de o lume mai bună, mai simplă, mai colorată... În plus, la nevoie te puteai totuși șterge la fund cu ele.