Cibola Burn - de James S. A. Corey
La fel ca un hips(f)ter, m-am numărat printre cei care au citit The Expanse de dinainte să fie cool. După ce m-am oprit la Abaddon's Gate, cea de-a treia și ultima carte publicată din serie (la vremea respectivă), trebuie să recunosc că am cam uitat de ea, concentrându-mă pe alte lecturi.
Foarte reușita adaptare TV a The Expanse a fost cea care mi-a reamintit că hei, am cam rămas în urmă cu cărțile și hei, ar cam fi cazul să ajung la zi. Drept urmare, am pus mâna (virtual vorbind) pe Cibola Burn și am purces din nou la drum alături de căpitanul Jim Holden și nava sa, Rocinante.
sursa imaginii: Goodreads
După ce în Abbadon's Gate, SPOILER, s-au deschis porțile intergalactice către o multitudine de planete noi, numai bune de colonizat, în Cibola Burn se prezintă rezultatele primei tenative.
Un grup de refugiați se instalează primii pe planeta Ilus, ignorând Națiunile Unite și compania terestră de exploatare minieră care deținea drepturile oficiale de exploatare ale planetei. Între companie și coloniști apar rapid fricțiuni iar atunci când lucrurile scapă de sub control, ghici cine e chemat să aplaneze situația din postura de mediator?
Ușor diferită față de restul cărților din serie, Cibola Burn insistă mai puțin de misterul din spatele protomoleculei și al extratereștrilor, deși nu se ignoră subiectul, și se concentrează în schimb pe tensiunile dintre coloniștii aproape teroriști și compania de securitate pământeană aproape psihopată.
Pe lângă drama de pe planetă, avem și suficientă dramă și în spațiu, inclusiv scene de luptă sau improviații inginerești numai bune pentru a capta atenția unui cititor de SF și pentru a închega un roman cu un fir narativ cât mai complex.
Pe final, bineînțeles, aflăm că distracția de-abia acum începem iar aparentul detur al poveștii din Cibola Burn capătă sens. Iar cum Nemesis Games e deja publicată, nimic nu oprește cititorul să se afunde și mai tare în fascinantul univers din The Expanse.
Cu nouă romane anunțate, seria deja se conturează într-un mod excepțional. E un must-read cu siguranță!